Inspectorii Agenției pentru protecţia consumatorului au efectuat un control inopinat la un importator de produse lactate, în baza unei petiții parvenite de la un consumator.
În rezultatul controlului s-a constatat că agentul economic expunea spre comercializare brînzici cu lapte condensat fiert, avînd mucegai, fiind contaminate și periculose pentru sănătatea consumatorilor.
Ulterior, au fost verificate alte loturi de produse lactate similare, și anume, brînzelele glazurate și termizate cu lapte condensat fiert, îmbogățite cu calciu, Omega 3 și vitamina D3 și paste de brînză proaspete de vaci cu frișcă, îmbogățite cu calciu, Omega 3 și vitamina D3, în 2 loturi s-a depistat prezența drojdiilor și a mucegaiurilor.
Aceste încălcări sînt grave și puneau în pericol sănătatea consumatorilor. În acest context, au fost aplicate măsurile necesare – eliberarea prescripțiilor de interzicere spre comercializare a loturilor de produse neconforme și sancționarea agentului economic conform Codului Contravențional al Republicii Moldova.