mamaplus

Bebelușii din Capitală vor primi produse lactate gratuite în primul an de viață

-
//
26.09.2023

Asigurarea copiilor în primul an de viață cu produse lactate gratuite! Beneficiari de produse lactate din contul bugetului local pot fi copiii din municipiul Chișinău, inclusiv din Centrele de Sănătate adiacente, cu vârsta de până la un an, din familii cu statut social-vulnerabil, gemeni, tripleți, aflaţi la alimentaţie mixtă sau artificială ori la indicații medicale.

mamaplus

Beneficiarii sunt determinați în fiecare IMSP Asociație Medicală Teritorială în baza dosarelor beneficiarilor/copiilor primului an de viață, întocmite de către medicul de familie din cadrul IMS publice și private municipale de asistență medicală primară.

Dosarul beneficiarului va conține:

copia adeverinței de naștere a copilului

concluzia Direcției asistență socială de sector cu referire la statutul social al familiei

trimitere-extras de la medicul de familie (la necesitate/indicații medicale)

argumentarea în Carnetul de dezvoltare a copilului a necesității alimentației artificiale, volumul amestecului la o priză și numărul de prize de alimentație pe zi.

Pe parcursul anilor 2020–2022 din fondurile municipale au fost asigurați cu preparate lactate:

în anul 2020 – 531 copii;

în anul 2021 – 415 copii;

în anul 2022 – 459 copii.