Băiețelul de 2 ani din Spania, căzut într-o fântână cu o adâncime de peste 100 de metri, a fost găsit de salvatori după 13 zile de căutări. Acesta însă a decedat.
În cadrul operațiunii de salvare au fost implicați peste 300 de specialiști. Salvatorii mărturisesc că băiețelul a fost găsit la adâncimea de 71 metri.
„În momentul în care copilul a căzut, acesta s-a lovit de pereți, iar gaura subteranului a fost acoperită cu pământ și pietre.”, spune unul dintre salvatori.
Operațiunea de căutare și salvare a băiețelului de 2 ani a devenit una dintre cele mai dificile din istoria Spaniei. Mai mult de 300 de oameni au participat la foraj, fiind nevoiți să înlăture 83.000 de metri cubi de pământ pentru a ajunge la corpul copilului.