mamaplus

BAC 2024: Elevii din clasele XII-a au lansat o petiție prin care cer simplificarea testelor

-
//
09.04.2024

Elevii din clasele a XII-a sunt în febra pregătirilor pentru examenele de Bacalaureat. Și în acest an, elevii au lansat o petiție referitoare la BAC, prin care cer simplificarea testelor sau chiar anularea sesiunii.

mamaplus

La 1 aprilie curent a avut loc pretestarea la Examenul Național de Bacalaureat la proba de profil: matematică, istoria românilor și universală, arte, sport. În urma susținerii acestei probe, mai mulți elevi care studiază la profilul real s-au plâns de dificultatea testului la matematică, transmite diez.md

Drept urmare, nemulțumiți, elevii au lansat o petiție prin care cer „reducerea nivelului de dificultate al examenului de Bacalaureat la matematică, profilul real”. 

Potrivit elevilor, unul dintre argumentele principale care susțin necesitatea simplificării acestui examen este faptul că și profesorii de matematică, specializați în domeniu, consideră că structura exercițiilor și dificultatea testului sunt comparabile cu cele ale unei olimpiade de matematică, necesitând o cunoaștere foarte avansată pentru obținerea unei note maxime. De asemenea, în petiție se menționează că acest lucru sugerează că nivelul de greutate este excesiv și nu corespunde cunoștințelor și abilităților pe care elevii ar trebui să le demonstreze la finalul studiilor liceale. 

De menționat că, pe data de 8 aprilie curent, petiția a fost semnată de 769 de persoane. 

Fiind contactați de Diez, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, dar și ai Agenției Națională pentru Curriculum și Evaluare au precizat că testul propus în cadrul testării a fost elaborat „în strictă conformitate cu prevederile Curriculumului la această disciplină și cu programul de examen. De asemenea, aceștia susțin că fiecare subiect propus spre rezolvare este relevant și reflectă cunoștințele și competențele pe care elevii din învățământul general le dobândesc la finele ciclului liceal. 

Totodată, autoritățile spun că este important ca fiecare elev care participă la Examenul Național de Bacalaureat să conștientizeze importanța acestuia în parcursul lor academic.

„Pentru fiecare sesiune de examene, MEC și ANCE asigură corectitudinea și transparența în organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire prin respectarea actelor normative, elaborarea testelor în strică conformitate cu Curricula la disciplina și programele de examen, ceea ce se confirmă și prin datele statistice de la fiecare sesiune de examen. De exemplu, în cadrul sesiunii de examene 2023, la disciplina matematică, profilul real, pentru candidații din licee teoretice, rata de promovare este peste 90 %, iar circa 35% din ei au obținut note de 8, 9 sau 10”, susțin reprezentanții MEC și ANCE.  Citiți întregul articol aici.