mamaplus

Autocar cu 30 de copii, în flăcări

-
//
02.04.2024

Un autocar cu 30 de persoane la bord a luat foc pe o stradă din localitatea Moldova Nouă, Caraș-Severin. Flăcările s-au extins extrem de rapid la tot vehiculul, din cauza vântului puternic, scrie evz.ro.

mamaplus

Din primele informații reiese că este vorba de o defecțiune tehnică, date ce vor fi confirmate ulterior de pompierii prezenți la fața locului.

Autocar din Caraș-Severin, în flăcări

Pompierii au reușit cu greu să stingă focul, două autospeciale intervenind la fața locului.

Update: Pompierii au anunțat că principala cauză a incendiului de la autocar a fost un scurtcircuit electric ce a avut loc la motor.

De asemenea, polițiștii au ajuns la fața locului, iar acum încearcă să afle care a fost cauza incendiului de la autocar.

Mai mulți elevi se aflau în vehicul, însă toți au avut timp să se autoevacueze până la sosirea autorităților. Nimeni nu a fost rănit.

Șoferul a fost cel care a observat flăcările și a dat alarma imediat.

Circulația de pe drumul național E57 din Moldova Nouă a fost oprită în totalitate pentru intervenția pompierilor.