Interpreta Aura și fostul șef al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Veaceslav Ceban, au format un cuplu timp de 15 ani. Cei doi au împreună două gemene, Lory și Betty, cunoscute și îndrăgite de public, prin prezența lor la TV, dar și în videoclipurile mamei. Se pare că relația celor doi s-a destrămat în ultimul an, iar Aura este foarte rezervată atunci când vine vorba de acest subiect.
Totuși, artista a dat câteva detalii în cadrul emisiunii „OptMart SRL” de la TV8, când a declarat că nu va permite nimănui să-și bată joc de fetele sale și de mama ei.
„Abia acum vara, la 1 an, după marea schimbare din viața mea personală, după despărțire. Nu divorț. Sunt lucruri diferite. De fapt, nici nu am fost căsătoriți. Nu puteam mânca aproape nimic, am slăbit foarte mult, lumea ma întreba, dar eu nu am vrut să fac publică treaba asta”, spune Aura.
Dacă e să observăm și partea plină a paharului, Aura și-a găsit pansamentul perfect și anume muzica. Alături de colega sa, Georgeta Voinovan, artista a pus la cale lansarea unei trilogii cu piese care redau cu exactitate starea ei interioară. Două piese au fost lansate deja, iar a treia urmează să apară în scurt timp.
Totodată, fiind o femeie înțeleaptă, Aura și-a revenit și grație vacanțelor petrecute alături de fetele sale prin orașele europene.
Sursa: mamaplus.md