Acum patru ani, Aura și tatăl fiicelor sale s-au despărțit, cu toate că îi legau cei doi copii și 15 ani de concubinaj. Artista a dezvăluit în mai multe interviuri că la mijloc a fost infidelitatea și trădarea. Durerea despărțirii de tatăl fiicelor sale a lăsat ecouri adânci în sufletul ei, chiar dacă se spune că timpul le rezolvă pe toate.
”Pentru mine a fost un cutremur neașteptat. Eu nici în ziua de azi nu înțeleg cum a putut totul să se întâmple. Întrebările nu sunt la mine, sunt pentru cealaltă persoană. (...) E adevărat că am plâns foarte mult. Atunci când nu te aștepți, asta este o prăbușire și este foarte greu să-ți revii. (...) Eu tare mult vreau să cred că am ieșit din această stare. Acum un an credeam că am ieșit, dar uite că am ajuns la spital.”, a mărturisit artista în cadrul emisiunii Neredactat.
Acest șoc emoțional a făcut-o să slăbească drastic într-o perioadă scurtă de timp. Cu toate că își dorea să gândească la rece, acest lucru nu-i reușea.
”Chiar îmi făceam griji de ceea ce se întâmpla, nu puteam să mă refac. Am mers și la medic. Slăbisem 15 kilograme timp de o lună și s-a menținut mulți ani după aceea.”, a mai adăugat artista.
Deși nu a vorbit niciodată despre relația fiicelor sale cu tatăl lor după despărțire, Aura a deschis niște paranteze.
”Ele aveau foarte multe întrebări pe care nu îndrăzneau să i le pună și asta din păcate le provoacă și suferință. Mi-au recunoscut că ar fi vrut să vorbească cu el. Probabil nu au găsit niște răspunsuri.”, a menționat artista.
Chiar dacă despărțirea de Veaceslav Ceban a fost extrem de grea pentru ea, Aura spune că și-ar mai dori o relație, însă în niciun caz nu poate fi vorba despre o căsătorie.