Au fost desemnați cei mai buni pedagogi și educatori din Moldova

Au fost desemnați cei mai buni pedagogi și educatori din Moldova

-
//
04.10.2017

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a desfășurat la data de 3 octombrie, festivitatea dedicată Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, organizată în ajunul Zilei Internaționale a Profesorului care este marcată tradițional la 5 octombrie. La eveniment au participat cca 2.000 de cadre didactice din instituțiile de învățământ din țară, invitate să participe la manifestare.

Au fost desemnați cei mai buni pedagogi și educatori din Moldova

La etapa republicană au înaintat dosarele 52 de cadre didactice, care au susținut următoarele probe de concurs: proba orală cu tema „Inteligența profesională”, ora publică, proba de ingeniozitate ad-hoc, tema pentru acasă – discursul „În numele viitorului”.

În cadrul festivității a avut loc ceremonia de înmânare a premiilor concursului republican „Pedagogul anului”, ediția 2017. Astfel, învingătoare în acest an au fost declarate următoarele cadre didactice:

Categoria „profesorul anului”:

1. Premiul I și titlul „Profesorul anului” – Pârțac Mariana, profesoară de limba și literatura română, Liceului Teoretic „Gh. Asachi” din mun. Chişinău;
2. Premiul II – Cadânțeva Tatiana, profesoară de limba engleză, Liceul Teoretic Cazaclia, r-nul Ceadâr-Lunga;
3. Premiul II – Rabei-Dubeț Daniela, profesoară de limba engleză, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, mun. Bălți.

Categoria „învățătorul anului”:

1. Premiul I și titlul „învățătorul anului” – Munteanu Tatiana, învățătoare, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, mun. Bălți;
2. Premiul II – Postolachi Ioana, învățătoare, Liceul Teoretic „Olimp”, or. Ialoveni;
3. Premiul III – Ceculaeva Alla, învățătoare, Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin”, mun. Chișinău.

Categoria „educatorul anului”:

1. Premiul I și titlul „educatorul anului”- Moscaliuc Tatiana, educatoare, Instituția preșcolară nr. 1 „Spiriduș”, mun. Bălți;
2. Bucșan Diana, educatoare, Instituția preșcolară nr. 4 „Licurici”, or. Strășeni;
3. Corbu Olga, educatoare, Instituția preșcolară nr. 17 „Cheița de aur”, or. Soroca.

Deținătorilor premiului I de la fiecare nominalizare li s-a acordat trofeul (statueta) „Pedagogul anului” și câte un premiu bănesc în valoare de 50000 lei.

Deținătorii premiului II vor beneficia de câte un premiu în valoare de 25000 lei și au primit Diploma de onoare a Ministerului Educației.

Deținătorilor premiului III li s-a oferit câte un premiu în valoare de 15000 lei și Diploma de onoare a Ministerului Educației.

Totodată, învingătorilor li s-a acordat gradul didactic următor celui pe care îl dețin sau li s-a confirmat gradul didactic superior (pentru cadrele didactice deținătoare ale gradului didactic superior).

Sursa: TV8.md