mamaplus

Atenție părinți, pe piața de la noi ajung jucării ce pun în pericol viața copiilor!

-
//
03.07.2019

Unele produse declarate periculoase de către Uniunea Europenă sunt comercializate în Moldova. În acest sens, autoritățile de la noi trag un semnal de alarmă.

mamaplus

Dintr-un total de 40 de produse raportate săptămâna trecută prin intermediul sistemului de alertă rapidă - RAPEX ca fiind periculoase, 23 sunt destinate copiilor, avertizează Centrul Național pentru Protecția Consumatorului.

Specialiștii Centrului recomandă cu insistență consumatorilor să nu cumpere produse destinate copiilor din locuri amenajate arbitrar sau care nu inspiră încredere. Acestea prezintă un mare risc de incendiu, arsuri, intoxicații chimice, asfixiere, strangulare sau leziuni.

Problema este generată de faptul că autoritățile competente de supravegherea pieței din UE nu obligă întotdeauna importatorii acestor produse să le distrugă pe cele declarate neconforme, permițând scoaterea acestora din comunitatea europeana. Importurile respinse la frontiera comunității europene sau retrase de pe piață ajung preponderent în țările limitrofe.

Sursa: sputnik.md