Furtuna și ploile cu descărcări electrice din noaptea trecută au creat mai multe deranjamente la rețelele electrice. Totodată, arbori și crengi au căzut peste liniile electrice, provocând rupturi de conductoare ce au dus la întreruperea avariată a livrării energiei electrice pentru consumatorii din centrul și sudul țării.
Furnizorul de energie electrică ÎCS „Premier Energy” SRL informează în această dimineață că energia electrică lipsește parțial în 88 de localități din raioanele Criuleni, Strășeni, Orhei, Telenești, Nisporeni, Călărași, Ialoveni, Hâncești, precum și în municipiul Chișinău.
„Formațiunile de intervenție operativă se află în teren și întreprind măsurile necesare de restabilire a furnizării energiei electrice către consumatorii afectați.
Ținând cont de intensitatea furtunii din seara zilei de ieri, s-au produs multiple rupturi de conductoare, fapt care, din motive de securitate, a condus la deconectarea supravegheată a punctelor vizate până la remedierea tuturor defecțiunilor”, se arată în comunicat.
Astfel, cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de securitate în raport cu instalațiile electrice:
- ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute la pământ sau care atârnă accidental de pe piloni și copaci;
- nu interveniți în instalațiile electrice, deoarece există pericolul de electrocutare;
- nu lăsați fără supraveghere copiii, verificați atent locul aflării lor din punct de vedere al securității electrice;
- țineți legate animalele domestice și cele de companie pentru a evita contactul lor cu fire electrice aflate avariate la sol;
- instruiți copiii să respecte regulile de securitate electrică;
- cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice conductor suspect pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție a energiei electrice sau dacă sunt suficient de maturi să o facă personal cu maximă responsabilitate.