Astăzi, mai mulți membri ai Coaliției Voluntariat, Consiliului Național al ONG-urilor de Mediu, persoane publice și cetățeni cu spirit civic vor oferi o oră din timpul lor pentru activitatea de sortare a deșeurilor. Menționăm, că în acest grup vor fi prezente și persoane cu abilități locomotorii reduse (din Coaliția Voluntariat).
Anume acești oameni, prin exemplul lor vor demonstra că fiecare dintre noi poate contribui la micșorarea impactului negativ pe care îl au oamenii asupra mediului.
La ora 13:30, va fi organizată plecarea la stația de sortare a deșeurilor din Bubuieci, unde, printr-o activitate amplă de voluntariat, va fi lansată oficial Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017.
O parte dintre voluntari vor lucra la linia de sortare, iar în paralel va fi organizată o sesiune de informare și instruire a voluntarilor privind necesitatea sortării la sursă și vor fi demontate miturile, potrivit cărora nu are rost de sortat deșeurile „pentru că oricum ajung toate în același loc”.
Punctul de întâlnire va fi Baza auto a Parlamentului, str. Anatol Corobceanu nr. 10.
Sursa: Unica.md