mamaplus

Astăzi, pe 17 iulie, Grădina Zoologică va activa gratuit

-
//
17.07.2023

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că Grădina Zoologică va activa pe 17 iulie gratuit.

mamaplus

Astfel, administrația grădinii zoologice subliniază că accesul va fi permis
de la ora 12.00.

„Vizita la Grădina Zoologică din Chișinău nu a fost niciodată atât de interesantă și accesibilă. Suntem gata să vă răspundem la întrebarea ”Cum să petreci într-un mod plăcut și util vacanța în familie?”

În data de 17 iulie, când Chișinăul face 587 de ani de la prima atestare, accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toți vizitatorii care vor să aibă parte de emoții de neuitat!

În această zi, la Grădina Zoologică vă așteaptă Quest Family sarcini neobișnuite, ghicitori și divertisment pentru toate vârstele – exact ceea de ce este nevoie pentru a vă încărca cu energie și emoții! Dacă aveți poftă de senzații noi, vă plac activitățile în aer liber și zâmbetele, atunci sunteți bineveniți!”, se arată într-un comunicat de presă a Grădinii Zoologice.

Participarea este la fel gratuită.

„Ne întâlnim pe 17 iulie 2023 la Grădina Zoologică.

Veți avea nevoie de:
1) dispoziție bună
2) echipă (de la 2 la 5 persoane)
3) haine și încălțăminte confortabile
4) dorință de a vă distra
Pentru organizatori este important să cunoască numărul aproximativ de echipe. Vă rugăm să vă înregistrați aici https://forms.gle/GRXeb9nDCcU9PebMA  
Programul:
18:00 Înregistrarea echipelor
18:30 Start Family Quest
21:00 Anunțarea rezultatelor și premierea câștigătorilor

Ce este Family Quest:

Un joc de echipă ce se desfășoară pe teritoriul unui parc. Echipele primesc diferite sarcini și ghicitori, care le ajută să afle unde se află ”agentul”. După ce a găsit răspunsul, echipa pleacă în căutarea lui, care-i propune sarcini fizice neobișnuite. Astfel, echipa parcurge un traseu unic prin parc, efectuând diferite misiuni propuse de către organizatori. Câștigă echipa care va rezolva toate sarcinile în cel mai scurt timp.

Vă așteptăm la start!

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Eu iubesc Chișinăul”, realizat de Primăria municipiului Chișinău, Centrul Municipal de Tineret Chișinău și Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova”, subliniază administrația.