În Moldova, diversitatea culturală și influențele istorice au dat naștere unui vast spectru de prenume, atât feminine cât și masculine, unele dintre ele fiind cu adevărat neobișnuite și unice. De la începutul anului 2024, organele de stare civilă ale Agenției Servicii Publice au înregistrat 11.536 de copii nou-născuți, dintre care 5.957 sunt băieței și 5.579 sunt fetițe.
Din numărul total de fetițe nou-născute, doar câte o singură persoană poartă numele de: Abigaelle, Aili, Aleynanur, Annelise, Anwar, Astrid, Avrelia, Bedia, Deborah, Eelin, Ester, Evie, Gulea, Isa, Ilva-Astrid, Iunna, Joy, Kaya, Leah, Luna-Sofia, Maide, MelisaIsil, Mika, Miraj, Renesmee, Sadin, Seya, Talia, Viktoria Melek, Yagmur Irmak, transmite Știri.md.
Din numărul total de nou născuți băieței, doar câte o singură persoană poartă numele de: Addison, Alexandre Albert Gab, Alexys Profiry, Asil, Asman, Aydan, Bruno, Crinu, Dastan, Daniali, Dyego, Emircan, Erminingheld_Sergiu, Guray Sarp, Harry, Isai, John Mortimer, Jonathan-Ryan, Jusuf, Leo Guan Hooe, Liam Quin, Loughnane, Mark-Antoni, Manvel, Maximus-Iurie, Mir, Mykhal, Nolan, Noe, Radzimierz, Samat, Tahir, Tiberius, Tancredi, Vil, Yonatan.
„Aceste prenume nu doar că sunt rare, dar și poartă în ele, de cele mai multe ori, o istorie aparte și o semnificație profundă. Prin alegerea lor, părintele dorește să-i ofere copilului său o identitate unică și memorabilă, punând accent pe tradiție, cultură și originalitate”, anunță reprezentanții ASP.