Echipa Ask a Mom continuă actele de caritate. Adminuțele roagă toate mămicile să le sară în ajutor deținutelor cu copii de la Rusca. Acestea au mare nevoie de scutece.
“Dragi mămici, cu câteva minute în urmă am fost telefonată de una dintre mămicile din închisoare, mă ruga din suflet dacă putem să le ducem scutece și șervețele umede. Se pare că o viroză serioasă s-a răspândit în acest grup de copii, majoritatea tușesc rău de tot și evident sunt pe AB. Mămica acestui băiețel mi-a spus că piciul are diaree de câteva zile. Avem câteva bucăți de scutece colectate, însă dacă mai aveți câteva bucăți de scutece nr. 3,4,5, vă rog frumos scrieți-mi. La fel dacă dispuneți și de șervețele umede. Orice contribuție este valoroasă! Vă mulțumesc din suflet”, a scris Alicia Valcov pe pagina Ask a Mom.
Amintim că timp de 4 ani, adminuțele Ask a Mom au reușit să ajute cu sfaturi mii de mămici, să organizeze târguri de caritate, seminare, petreceri, workshopuri, să ajute sute de familii social vulnerabile și copii grav bolnavi.
Sursa: Mamaplus.MD