Un caz revoltător a ajuns în atenția justiției și a opiniei publice internaționale, după ce pe internet au apărut imagini video cu o asistentă medicală care are o atitudine agresivă față de micii săi pacienți. Femeia a fost filmată cum trage de păr o fetiță și o aruncă imediat pe pat.
Filmulețul a fost publicat pe rețelele sociale de o femeie care era internată în Spitalul de Tuberculoză din Novosibirsk, Rusia, unde a avut loc incidentul. Ea spune că astfel de situații se întâmplau des și a decis să facă un video pentru ca asistenta medicală să fie trasă la răspundere.
După o cercetare mai amplă pe care au efectuat-o oamenii legii, s-a constatat că trei asistente din instituția medicală respectivă erau foarte agresive cu pacienții și prin urmare au fost deschise trei dosare penale.
Întrebată de ce a tras copilul de păr, asistenta medicală cu numele de familie Andrianova a spus că a făcut-o din cauza că fetița alunecase și nu a vrut decât să o prindă din cădere. Atât opina publică, cât și oamenii legii susțin că aceste explicații sunt false și destul de nereușite, scrie ria.ru.
Asistenta medicală a fost eliberată din funcție, iar ulterior judecata va stabili pedeapsa pe care o va primi.