Diplomele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova vor fi recunoscute în Italia. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și cel a Republicii Italiene privind recunoașterea actelor de studii a fost aprobat astăzi de Executivul de la Chișinău.
„Acordul respectiv are la bază principiul reciprocității și va contribui la fortificarea relațiilor bilaterale de colaborare în domeniul educației și recunoașterii academice a actelor de studii. Mai exact, acesta va asigura recunoașterea și echivalarea actelor de studii, obținute în învățământul superior, începând cu nivelul 6 al clasificării UNESCO-ISCED 2011 (Licență) și continuând cu ciclul II Masterat”, se arată într-un comunicat emis astăzi de Guvern.
Reamintim că acordul în cauză a fost semnat la data de 23 februarie 2022, la Chișinău, de către ministrul Educației și Cercetării al Republici Moldova, Anatolie Topală, și secretarul de stat pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională al Republicii Italiene, Benedetto Della Vedova. Acesta va intra în vigoare imediat după informarea părții italiene despre aprobarea în Guvern.