Mama băiețelului de nouă ani care a murit în Italia după ce a fost lovit de un tren cere ajutor pentru a putea repatria corpul neînsuflețit al fiului său.
Femeia a povestit cum a avut loc tragedia și cum fiul său de nouă ani a ajuns la Centrul de plasament din Torino, transmite Știri.md.
„Acum doi ani am venit în Italia la muncă deoarece am vrut să le ofer copiilor mei o viață mai bună. Patru ani în urmă a decedat soțul și am rămas fără ajutorul nimănui, cu doi copii de mână. Văzând că salariul din țară nu-mi ajunge, am hotărât să merg peste hotare la muncă.
Acum două luni am revenit în Italia cu băiatul meu cel mai mare de nouă ani, cu gândul să-mi aduc treptat toată familia aici și am decis ca el să fie primul. Eu lucrez într-un parc pentru copii și locuiesc într-o rulotă. Acum două săptămâni a ieșit afară la toaletă și nu a mai revenit. După două ore de căutare am anunțat Poliția. După ce l-au găsit, aceștia l-au dus pe Andrian la un Centru până vor finaliza procedura verificării actelor și locului de trai.
Nu mi-au permis pe parcursul șederii copilului meu la Centru să-l vizitez, să-l țin în brațe, nici măcar la telefon nu l-am auzit. Timp de o lună și două săptămâni mi s-a rupt inima în două”, a declarat femeia.
După producerea tragediei, femeia a venit și cu un apel către conaționali și i-a rugat să o ajute pentru a putea repatria corpul fiului său pentru a-l înmormânta în R. Moldova.
„Pe data de 15 ianuarie, copilul meu a fugit de la Centru deoarece i se făcuse dor de mine, din păcate neatenția personalului m-a adus pe mine într-o stare tragică și a distrus viața copilului meu. Când a fugit de acolo, a trecut din neatenție pe lângă calea ferată și a fost lovit mortal de tren. Oameni buni, suntem toți oameni, nu doresc să fie nimeni în situația mea și să simtă ceea ce simt eu, sunt o mamă distrusă, nu am cuvinte și putere să scriu. Oameni buni, ajutați-mă, vă rog, deoarece nu am posibilitate să-mi aduc copilul din Italia în Moldova să-l înmormântez și să-l conduc pe ultimul drum. Am nevoie de 5.000 de euro numai să-mi aduc copilașul în Moldova. Ajutați-mă cu cât puteți. Vă mulțumesc mult!”, se arată în mesajul îndurerat al femeii.
Cei care doresc să o ajute pe femeie pot dona pe pagina Mcharity.org.
Totodată, sora concubinului moldovencei a venit cu câteva precizări pentru presă, menționând că au fost lansate multe falsuri în urma decesului băiețelului.
„La miezul nopții a venit la mine acasă un carabinier și m-a întrebat dacă cunosc copilul, dar i-am spus că nu știu nimic, deoarece nu am văzut băiețelul niciodată.
Pe mama copilului o cunosc, ea locuiește cu fratele meu de doi ani de zile. Ea și-a adus fiul în Italia acum două luni”, a explicat aceasta.
Reamintim că băiețelul a murit în seara de 15 ianuarie, fiind lovit de un tren după ce a fugit din Centrul de plasament unde a fost stabilit de autoritățile italiene.