În acest an, moldovenii vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru vacanţele pe litoral.
Foile de odihnă pentru top trei destinaţii preferate de turiştii noştri: Turcia, Bulgaria şi Grecia s-au scumpit în unele cazuri şi cu câteva sute de euro. Potrivit reprezentanţilor Agenţiilor de Turism motivul este suprasolicitarea, iar hotelierii au decis că este momentul potrivit să umble la preţuri, ca să mai câştige nişte bani. Dacă anul trecut, cu 350 de euro, turiştii îşi puteau cumpăra un pachet turistic în Turcia cu: zbor, hotel de 3 stele tip all inclusive, anul acesta pentru aceeaşi ofertă moldovenii vor plăti cu 50 de euro mai mult.
Majoritatea ofertanţilor din această destinaţie şi-au majorat preţurile cu până la 20%. Cel mai mult vor simţi scumpirea familiile cu copii.
Majorările de până la câteva sute de euro, pentru vacanţe, îi pun în gardă pe moldoveni. În timp ce unii spun că cel mai probabil nu vor vedea marea în acest an, alţii spun că vor economisi la negru ca să ajungă pe litoral. Operatorii de turism spun că din aprilie, ofertele pentru Turcia, Bulgaria şi Grecia s-ar putea scumpi cu până la 40 de procente. Aşa că îi sfătuie pe moldoveni să-şi rezerve vacanţa din timp, pentru a profita de reduceri.
Sursa: noi.md