mamaplus

Anglia urmează să interzică folosirea telefoanelor mobile în școli

-
//
03.10.2023

Planurile de a interzice folosirea telefoanelor mobile de către elevi în şcolile din Anglia sunt „imposibil de aplicat”, conform liderului unui sindicat al profesorilor.

mamaplus

Directorii unităţilor de învăţământ din Anglia urmează să le interzică elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul în care se află la şcoală, conform unor îndrumări guvernamentale, notează Agerpres, care citează presa internațională.

Ministrul Educaţiei, Gillian Keegan urmează să explice cum va fi aplicată măsura în cadrul conferinţei Partidului Conservator desfăşurată la Manchester în cursul după-amiezii de luni.

O sursă citată de cotidianul Daily Mail a declarat că Gillian Keegan consideră că telefoanele mobile „ridică probleme serioase în rândul elevilor care nu mai sunt atenţi la ore şi ajung să aibă un comportament turbulent şi chiar pot favoriza cazurile de hărţuire în rândul elevilor” (bullying).

Deocamdată, în Anglia, directorii fiecărei unităţi de învăţământ pot decide singuri cu privire la politica instituţiei faţă de telefoanele mobile şi dacă acestea trebuie interzise în şcoli. Deja numeroase şcoli le solicită elevilor să-şi pună telefoanele în dulapurile individuale atunci când intră în şcoală, în timp ce alte şcoli le permit să-ţi ţină telefoanele la ei.

Însă Ministerul Educaţiei doreşte să le solicite şcolilor din Anglia să interzică folosirea telefoanelor mobile în clase dar şi în perioada pauzelor, conform PA.

„Dacă guvernul va introduce o interdicţie generală ce este imposibil de aplicat, atunci criza comportamentală din şcoli se va înrăutăţi”, consideră Patrick Roach, secretar general al sindicatului din învăţământ NASUWT.

Un sondaj recent derulat de NASUWT în rândul membrilor săi din Marea Britanie cu privire la comportamentul elevilor arată că „principalele îngrijorări ale profesorilor sunt legate de abuzurile fizice şi verbale”.

„Cadrele didactice din întreaga ţară ar aprecia mai mult sprijin în legătură cu problemele cauzate de mediile de socializare. Însă folosirea abuzivă a telefoanelor mobile nu se produce doar în clase şi trebuie să observăm un sprijin mai puternic atât pentru şcoli cât şi pentru familii atunci când aceste probleme apar. Guvernul trebuie să se concentreze să ofere un sprijin adecvat pentru activitatea profesorilor şi a directorilor şi nu asupra anunţurilor menite să distragă atenţia de la mai mult de un deceniu de politici eşuate”, a comentat Patrick Roach.
Mulți elevi nu vor renunța la telefoanele mobile

Paul Whiteman, secretar general al sindicatului conducătorilor de şcoli, NAHT, a susţinut, la rândul său, că acest anunţ poate reprezenta o mare provocare pentru şcoli. „Nu suntem siguri cum se va aplica această măsură în numeroase şcoli. Majoritatea elevilor nu se vor opri să-şi aducă telefoanele mobile la şcoală şi ar putea exista o opoziţie şi din partea părinţilor, pentru că există motive practice pentru care elevii pot avea nevoie de telefon, ca atunci când merg spre şcoală sau când se întorc acasă”, a spus el.

În luna iulie guvernul olandez a anunţat că telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile smart vor fi interzise din clase din 2024, în cadrul unor măsuri de limitare a surselor de distragere a atenţiei în timpul predării.

În Franţa a fost interzisă folosirea telefoanelor mobile în şcolile primare şi gimnaziale încă din 2018.