În ajunul Crăciunului, Misiunea Socială „Diaconia” lansează campania „În brațele mamei”, prin intermediul căreia își propun să dăruiască mamelor aflate în dificultate siguranţă şi grijă, pentru a-şi creşte pruncii alături.
Sunt mame minore, mame din familii social-vulnerabile sau mame cu studii superioare care au avut un serviciu, dar atunci când sub inima lor a început să bată o altă inimă şi nu au mai putut să muncească, au rămas singure în faţa greutăţilor.
Indiferent de vârsta pe care o au, 15 sau 35 de ani, rămân la fel de vulnerabile.
Pentru a sprijini aceste mame şi a le oferi posibilitatea de a-şi creşte pruncii alături, de 6 ani, Diaconia dezvoltă programul "În braţele mamei". Aici, fiecare dintre ele, beneficiază de un loc de trai şi de asistenţă complexă până la depăşirea situaţiei de criză. În acest an, 10 cupluri mamă-copil au primit asistență rezidențială și alte 11 în comunitate. Pe parcursul a 6 ani de activitate a Centrului Maternal, 94 de mame au fost ajutate să îşi păstreze pruncii alături.
De ce e valoroasă implicarea fiecăruia
În prezent, o parte dintre bunurile necesare în proiectul „În braţele mamei” sunt asigurate graţie donaţiilor din Moldova (haine, încălţăminte, cărucioare, mobilier), dar rămân resurse, pentru care este valoroasă mobilizarea mai multor susţinători ai cauzei: medicamente, produse de igienă, produse alimentare.
Printr-un gest de solidaritate, putem fi sprijinul mamelor care au avut curajul să-şi păstreze copiii alături, depăşind orice greutate ce le-ar fi făcut să-i abandoneze.
Cu 150 de lei donați în cadrul Campaniei, oferă o zi de siguranță pentru un cuplu mamă-copil în Centrul Maternal.
Iar cu 4.600 de lei - o lună de asistență complexă.
Crăciunul este pentru fiecare sărbătoarea bucuriei şi a familiei. Prin campania "În braţele mamei", împreună putem să oferim sprijinul nostru copiilor şi siguranţa unei familii pentru mamele şi copiii asistaţi de Diaconia. Pentru această cauză deosebită, vor fi organizate târguri de caritate în Diasporă (Grecia, Portugalia, Italia), ateliere de jucării de brad la sediul companiilor din diverse domenii, iar evenimentul culminant al campaniei va fi Telemaratonul naţional organizat pe 17 decembrie în direct la Moldova 1 şi Moldova 2.