Adolescenții de la 12 ani ar putea fi imunizați împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer, odată ce în țară va fi un număr suficient de doze. Decizia finală totuși va fi luată după ședința Comitetului Național de Experți în Imunizare.
„La moment noi ținem cont de decizia experților din SUA și UE care au acceptat primii acest vaccin la această categorie de vârstă. Pentru Republica Moldova, în condițiile în care numărul de acest tip de vaccin este limitat, sunt în prioritate la vaccinare cetățenii cu vârsta mai mare de 18 ani. Când în țară va fi un număr suficient de vaccin, va fi inclusă și această categorie de vârstă”, a spus Ninel Revenco, în cadrul unei conferințe organizată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Coordonatoarea campaniei de vaccinare a precizat că urmează să aibă loc ședința Comitetului Național de Experți în Imunizare, pentru a seta prioritățile și dacă copiii/ adolescenții pot fi incluși în programul de vaccinare.
Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat primul vaccin COVID-19 pentru copii cu vârstele cuprinse între 12 și 15 ani. Vaccinul Comirnaty (Pfizer) este aprobat deja pentru utilizarea la adulții cu vârsta după 16 ani.
Efectele acestui vaccin au fost investigate la circa 2 260 de copii cu vârstele cuprinse între 12 și 15 ani. Din cei 1 005 care au primit vaccinul, niciunul nu a dezvoltat boala COVID-19, comparativ cu 16 copii, din 978 care au primit injecția falsă.
„Aceasta înseamnă că în acest studiu vaccinul a fost 100% eficient în prevenirea COVID-19, deși rata reală, notează Agenția ar putea fi între 75 și 100%”, a spus Ninel Revenco.
Acest comitet a menționat că din cauza numărului mic al voluntarilor, studiul nu a putut detecta acele posibile efecte secundare rare, de aceea, s-a menționat că toate momentele ce țin de aceste cazuri, trebuie să fie monitorizate.