Absența Adelei Popescu din cadrul ediției de marți a emisiunii „Vorbește Lumea” a îngrijorat publicul. Colegul ei de platou, Gabriel Coveșeanu, a precizat că actrița are o afecțiune digestivă, drept pentru care va mai lipsi o perioadă.
Adela Popescu a ajuns la spital acuzând dureri serioase de stomac. Prezentatoarea TV a fost testată și pentru COVID-19, după cum cere procedura. Rezultatul testului a fost negativ, însă problemele vin din altă direcție spre ea. Medicii au diagnosticat-o cu ilenită terminală, iar, dacă nu este atentă, poate ajunge chiar în sala de operații.
„Nu e de la mâncare, culmea. E o inflamație, n-are legătură cu mâncarea. Nu prea pot să râd. Mi se administrează calmante, antibiotic și anti-inflamatoare. O să mi se refacă analizele diseară”, a declarat Adela Popescu, la o emisiune TV.
Vedeta a declarat că ar trebui să fie lăsată să se trateze acasă dacă totul decurge în parametri normali, cu precizarea că se teme de complicațiile care ar putea duce chiar la o intervenție chirurgicală.
„Dacă lucrurile merg bine, cel mai probabil o să primesc medicație pentru acasă. Mi s-a făcut un CT și s-a luat decizia să merg doar pe antibiotic momentan și să nu fie nevoie de o intervenție chirurgicală”, a completat Adela Popescu.
În urmă cu două săptămâni, Adela și Cove l-au primit pe Marcel Pavel în emisiunea lor de zi, pentru a-și promova noua melodie. După ce solistul a fost diagnosticat cu COVID-19, mulți dintre cei apropiați prezentatorilor TV credeau că și cei doi au fost contaminați. Veștile sunt bune, în schimb, testul Adelei fiind negativ, iar Cove încă prezentând show-ul de la Antena 1.
Marcel Pavel și mai multe vedete care participă la „Te cunosc de undeva” de la Antena 1 au fost infectate cu noul virus. Cântărețul a fost internat, pe 17 iunie, la Institutul „Matei Balș”, după ce a dezvoltat o dublă pneumonie. Ancheta epidemiologică a condus ulterior la concluzia că Marcel Pavel s-a infectat pe platoul de filmare și nu a constituit sursa inițială a virusului. Pacientul zero a fost o altă persoană publică, nemenționată.