Actorul Dwayne „The Rock” Johnson este un bărbat împlinit! Superstarul american s-a căsătorit în secret în Hawaii cu iubita sa, Lauren Hashian.
Vestea a făcut-o publică pe contul personal de Instagram, unde a postat mai multe fotografii surprinse în ziua respectivă.
Deși atât apropiații, cât și fanii cuplului se așteptau la o nuntă, nimeni n-ar fi bănuit că cei doi își vor lega destinele în secret în Hawaii.
Dwayne (47 de ani) și Lauren s-au cunoscut în 2006 în timp ce actorul filma producția The Game Plan. Relația lor a început un an mai târziu, în 2007, după despărțirea actorului de fosta lui soție, Dany Garcia, care-i era și partener de afaceri.
Dwayne și Lauren au doi copii, două fiice, Jasmine (4 ani) și Tiana (1 an). Actorul mai are o fiică, Simone, în vârstă de 18 ani, din mariajul cu fosta soție, mariaj care a durat 10 ani (1997-2007).
Dwayne a declarat în repetate rânduri că el și iubita lui plănuiesc să se căsătorească însă, având copii, au tot amânat evenimentul. „Mama nu vrea fotografii în rochie de mireasă însărcinată”, a declarat actorul pentru Entertainment Tonight în aprilie 2018.
Sursa