mamaplus

Accident tragic la Comrat: Trei persoane au ars, iar alta este la spital

-
//
26.10.2023

Un accident tragic s-a produs la Comrat. Trei persoane au ars de vii, iar alta a ajuns la spital după ce un automobil s-a lovit cu un microbuz.

mamaplus

Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 00:35, pe traseul de ocolire a municipiului Comrat, transmite pulsmedia.md.

Potrivit datelor preliminare, în accident au fost implicate două mijloace de transport, un microbuz de model Ford Transit și un automobil de model Dacia, care în urma impactului au fost cuprinse de flăcări.

Ajunși la fața locului, în timpul lichidării incendiului, pompierii au depistat cadavrele a două persoane în microbuz. Este vorba despre șoferul microbuzului, un bărbat de 30 de ani, dar și pasagerul acestuia a cărui identitatea încă nu a fost stabilită. 

Cel de-al treilea cadavru a fost găsit în automobilul Dacia și aparține șoferului, un tânăr de 22 de ani. 

Totodată, un echipaj medical a transportat la spital cu diverse traumatisme un bărbat în vârstă de 62 de ani care se afla lângă cele două automobile arse.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a prodsu tragedia.