mamaplus

8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut sărbătoarea

-
//
08.03.2023

Ziua Internaţională a Femeii este marcată în fiecare an, la 8 martie.

mamaplus

Potrivit ONU (www.un.org), promovarea egalităţii de gen în contextul crizei climatice şi al reducerii riscului de dezastre este una dintre cele mai mari provocări globale ale secolului XXI, transmite Știri.md.

Este din ce în ce mai mult recunoscut faptul că femeile sunt mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice decât bărbaţii, deoarece ele constituie majoritatea săracilor din lume şi sunt mai dependente de resursele naturale pe care schimbările climatice le ameninţă cel mai mult.

În acelaşi timp, femeile şi fetele sunt lideri eficienţi şi puternici şi factori de schimbare pentru adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice, arată ONU. Ele sunt implicate în iniţiative de sustenabilitate din întreaga lume, iar participarea şi conducerea lor au ca rezultat o acţiune mai eficientă în domeniul schimbărilor climatice.

Tema Zilei Internaţionale a Femeii din acest an – "Gender equality today for a sustainable tomorrow" – face apel la acţiuni pentru schimbări climatice pentru femei, de către femei.

În 2021, la Forumul Generaţia Egalităţii a fost lansată Coaliţia pentru acţiunea feministă pentru justiţia climatică, care reuneşte guverne, companii din sectorul privat, sistemul ONU şi societatea civilă pentru asumarea unor angajamente concrete faţă de justiţia climatică. De Ziua Internaţională a Femeii, Coaliţia ajută la impulsionarea acţiunilor şi investiţiilor globale, cu accent pe finanţarea soluţiilor climatice echitabile de gen, creşterea leadershipului femeilor în economia verde, creşterea rezistenţei femeilor şi fetelor la impactul şi dezastrele climatice şi creşterea utilizării de date privind egalitatea de gen şi climă.

Tema zilei în 2021 – "Women in leadership: Achieving an equal future in a COVID-19 world" – privea eforturile uriaşe ale femeilor şi fetelor din întreaga lume în conturarea unui viitor mai sigur şi privind recuperarea în contextul pandemiei COVID-19.

De asemenea, "Achieving an equal future in a COVID-19 world" a fost aliniată cu tema prioritară a celei de-a 65-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeilor (Commission on the Status of Women) - "Women in public life, equal participation in decision making" - şi cu campania "Generation Equality", care cerea dreptul femeilor la luarea deciziilor în toate domeniile vieţii, plata egală, împărţirea egală a sarcinilor neplătite şi a muncii casnice, sfârşitul tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor şi serviciile de îngrijire a sănătăţii care să răspundă nevoilor lor.

Ziua Internaţională a Femeii, celebrată astăzi în ţări din lumea întreagă, a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa.

Prima Zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.

Ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, în 19 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost marcat pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. La manifestaţiile organizate cu acel prilej, s-au cerut pentru femei dreptul la locul de muncă, dreptul la formarea profesională, să se pună capăt discriminării la locul de muncă. În plus s-au cerut dreptul de vot şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii la 8 martie.

Punctul de plecare pentru o strategie pe termen lung privind drepturile femeii şi pentru ca fiecare femeie să îşi atingă adevăratul potenţial îl constituie Declaraţia de la Beijing şi Platforma de acţiune, o foaie de parcurs istoric, semnată de 189 de state, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU privind femeile, organizată la Beijing în septembrie 1995.

În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului. Cele două zile, Ziua femeii şi Ziua bărbatului, urmând să fie sărbătorite anual în zilele de 8 martie, respectiv, 19 noiembrie.

Potrivit documentului, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile. De asemenea, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbatului.