25 ianuarie – Ziua Tatianei şi Ziua Studenţilor

25 ianuarie – Ziua Tatianei şi Ziua Studenţilor

-
//
25.01.2018

La 25 ianuarie, purtătoarele numelui Tatiana au un motiv serios de a sărbători. Pentru că este ziua lor (hm, şi a mea!) onomastică. Totodată, în această zi, este marcată şi Ziua Studenţilor, Tatiana fiind considerată protectoarea tuturor studenţilor ortodocşi.

25 ianuarie – Ziua Tatianei şi Ziua Studenţilor

Tradiţia de a sărbători această dată în ziua Sfintei Tatiana numără mai mult de două secole, mai exact din 1755, cînd împărăteasa Elisabeta a semnat decretul de întemeiere a Universităţii din Moscova (astăzi Universitatea „Lomonosov”). Iniţial, ea a fost sărbătorită oficial doar în cadrul acestei prestigioase instituţii de învăţămînt.

Sfînta muceniţă Tatiana

Mai tîrziu, a fost construită biserica Sfintei Muceniţe Tatiana pe teritoriul Universităţii, iar Biserica Ortodoxă Rusă a declarat-o pe Sfînta Muceniţă Tatiana drept protectoarea studenţilor.

În dimineaţa zilei de 25 ianuarie, profesorii participau la slujba ţinută la biserica Sfînta Muceniţă Tatiana, de pe lîngă universitate, iar apoi, împreună cu studenţii, se adunau în aula cunoscutei clădiri de pe strada Mohovaia, construită de Matvei Kazakov, arhitectul preferat al altei împărătese ruse, Ekaterina cea Mare.

După o scurtă manifestare oficială, în timpul căreia cei mai buni studenţi primeau distincţii înmînate de mitropolit şi guvernatorul general al Moscovei, sărbătoarea se muta pe străzile din capitală. Studenţimea petrecea în cinstea Alma Mater.

În momentul în care în Rusia au apărut şi alte instituţii de învăţămînt superior, sărbătoarea a devenit comună pentru toată studenţimea. Oraşele studenţeşti pur şi simplu vuiau de Ziua Sfintei Tatiana.

Însă oricum s-ar fi comportat pe străzi studenţii petrecăreţi, poliţia închidea ochii, deoarece exista o dispoziţie oficială să nu li se strice studenţilor sărbătoarea.

Cu toate că Ziua Studentului este sărbătoarea tuturor studenţilor, cei care învaţă la Universitatea „Lomonosov” se simt mai apropiaţi de ea, deoarece aici a luat fiinţă această sărbătoare şi noţiunea de frăţie studenţească.

Cu timpul, tradiţia sărbătoririi Zilei Studentului s-au modificat, însă ceva a rămas totuşi neschimbat. În multe restaurante şi cafenele din Moscova studenţii au parte de reduceri de 10-20%.

Deşi studenţii din toată lumea îşi sărbătoresc ziua lor „profesională” la 17 noiembrie, şi ziua de 25 ianuarie rămîne un motiv de a sărbători. Şi pentru că această zi este sărbătorită şi de către cei peste 107 mii de studenţi din Moldova, care învaţă în cele 33 de universităţi, precum şi de cei peste 32 de mii de tineri care învaţă în 48 de colegii şi de peste 21 mii de tineri încadraţi în 75 de şcoli profesionale şi de meserii.

La şcoala nr. 2 (azi – gimnaziu) din Cărpineni, Hînceşti, în clasa noastră erau tocmai 6 Tatiane, ocazie cu care adresez sincere urări de bine colegelor mele: Tatiana Bucos, Tatiana Dumbravă, Tatiana Macari, Tatiana Spataru, Tatiana Arnăut. În grupa de la master, la Academia de Studii Economice din Moldova, am fost 5 Tatiane – Tatiana Rotaru, Tatiana Răileanu, Tatiana Rusu, Tatiana Sofronov! Să mai zică cineva, după asta, că studenţii noştri nu au protecţie!!!

În ce priveşte studenţii, vreau să adresez numai cuvinte de bine tuturor studenţilor / foştilor studenţi cu care am avut ocazia, pe parcursul a mai mult de 6 ani, să colaborez la Academia de Studii Economice din Moldova! Cît mai multe succese vă doresc, dragii mei, şi oriunde aţi ajunge, orice post aţi ocupa, rămîneţi, în suflet, studenţi, cu visele şi speranţele ce însoţesc această frumoasă perioadă a vieţii, precum şi cu multe-multe realizări care neapărat să fie apreciate de cine, cînd şi cum trebuie!

Potrivit Centrului Resurselor Informaţionale de Stat, în Moldova, 95430 de femei / fete poartă numele Tatiana. 1 persoană a fost înregistrată cu numele Tateana, 14 – Tania şi 30 – Tanea.

Sursa: tatianarosca.wordpress.com