Campania Renaşte Moldova şi-a atins cu succes obiectivul, iar din acest moment Institutul Mamei și Copilului are la dispoziție 1 milion de euro pentru lucrările de modernizare și dotare cu tehnică medicală, în beneficiul mamelor și copiilor.
Anunțul a fost făcut la finalul a 12 ore de donații maraton, de către inițiatorul campaniei, Vlad Plahotniuc, și de Andreea Marin, cea care a găzduit Telemaratonul Renaște Moldova . Cei doi au mers împreună în această seară la Institutul Mamei și Copilului, pentru a înmâna conducerii maternității certificatul cu suma colectată duminică.
Vlad Plahotniuc s-a declarat profund impresionat de modul în care s-au implicat moldovenii din întreaga țară în această campanie socială. El a amintit că la această maternitate s-au născut cei doi feciori ai săi. “ Am considerat că e extrem de important să avem grijă de primele zile din viaţa copiilor din această ţară”, a motivat Vlad Plahotniuc determinarea sa de a desfășura o campanie socială pentru modernizarea celei mai mari maternități din Moldova.
“Solidaritatea moldovenilor vorbeşte de la sine despre acest popor! Cu astfel de campanii, cu astfel de momente, nu se poate ca Moldova să nu aibă un viitor frumos!”, a spus și Andreea Marin, care a mulţumit tuturor moldovenilor pentru solidaritatea şi generozitatea de care au dat dovadă pe parcursul unei zile emoţionante în care au fost făcute donații.
Astfel, au fost colectați 411.735 lei din donații ale oamenilor din întreaga țară. În plus, fundaţia Edelweiss a adăugat restul sumei necesare până la atingerea obiectivului, respectiv 566.998 lei.
Pe tot parcursul zilei, moldovenii au oferit dovezi impresionante de generozitate, participând în număr mare la Telemaratonul Renaşte Moldova cu donaţii. Personalităţile din call-center-ul
Telemaratonului au răspuns întreaga zi apelurilor telefonice la linia specială pentru donaţii, care a fost extrem de solicitată. Oamenii au sunat atât din ţară, cât şi din străinătate – din România, Italia, Portugalia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii - mulţi dintre ei având istorii personale legate de Institutul Mamei şi Copilului.
Foarte multe familii, cu copii şi bunei, dar şi grupuri de colegi sau prieteni au mers cu donaţii la boxele de colectare ale campaniei. Personalul medical de la Institutul Mamei şi Copilului a oferit salariul pe o zi de muncă.
Duminică, invitaţi de seamă au fost prezenţi în studioul Publika TV sau în legătură telefonică, pentru a susţine campania. Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă, a venit însoţit de familie pentru a transmite un mesaj de solidaritate, iar îndrăgita soprană Valentina Naforniţa i-a încurajat pe moldoveni să participe la campanie, într-o intervenţie telefonică.
Precizăm că din cei 411.735 de lei colectaţi în cadrul Telemaratonului, 50.340 s-au strâns din apelurile telefonice, 33.165 din SMS-uri, în timp ce la punctele de colectare s-au adunat 162.164 la sediul Publika TV, 76.062 în Bălţi, 51.169 în Cahul şi 38.835 la sediul IMC.
Fundaţia Edelweiss a oferit, la finalul Telemaratonului, o donaţie de 566.998 lei.
“Meritele aparţin în primul rând moldovenilor, care s-au mobilizat extraordinar pentru o cauză bună. Avem un rezultat concret. Nu ne vom opri aici, mai sunt multe de făcut în această țară”, a conchis Vlad Plahotniuc.