Pe teritoriul ţării au fost identificate trei cazuri de infecţii extrem de periculoase, care pot provoca chiar decesul, dacă nu sunt diagnosticate și tratate la timp. Infecţiile au fost depistate în perioada iulie – august. Specialiştii Centrului Naţional de Sănătate Publică spun că două cazuri de tularemie au fost depistate în raionul Cahul şi câte un caz suspect de leptospiroză în municipiul Chişinău.
Tularemia și leptospiroza fac parte din grupa infecțiilor extrem de contagioase cu focalitate naturală, adică sursele de infecție pot fi diferite rozătoare (șobolani, șoareci). De asemenea, infecțiile pot fi transmise prin căpușe și țânțari, care conveţuiesc în diverse medii, de unde se pot molipsi şi oamenii.
În raionul Cahul, tularemia a fost diagnosticată la un vânător și un pescar. Aceștia au pescuit în lunca Prutului, în regiunea stației de epurare a apelor reziduale. Ei au fost îmbrăcați în costume speciale, dar totuși apa infectată a ajuns pe pielea lor, provocând infecția.
Persoanele au vârsta de 48 și 55 de ani. Primele simptome au apărut patru zile mai târziu. O persoană a suferit de slăbiciuni, frisoane, febră 39 C, iar pe un deget de la picior s-a format o veziculă cu puroi, care s-a transformat în ulcer, ganglionii limfatici s-au mărit în regiunea inghinală. Bărbatul s-a adresat peste 10 zile la medicul dermatovenerolog, care i-a indicat antibiotice, dar fără niciun rezultat. Pe 28 iulie, după ce pacientul a efectuat o radiografie pulmonară, a fost consultat de medicul infecționist din raion, care a suspectat tularemia.
În cazul celei de-a doua persoane, semnele de debut a infecției au fost slăbiciuni, frisoane, febra 37,8C, o pustulă pe partea dorsală a palmei stângi, care s-a transformat în ulcer, mărirea ganglionilor limfatici în regiunea subaxilară a mâinii stângi. Acesta s-a adresat la medic, la insistența primului pacient abia peste 18 zile, administrându-și singur antibiotice. Acum, pacienții se află în secția de boli contagioase a Spitalului Raional Cahul.
Un caz de leptospiroză a fost depistat în cazul unei persoane de 38 de ani din Municipiul Chișinău. Potrivit anchetei specialiștilor, pacientul s-a îmbolnăvit brusc la data de 1 august, când au apărut dureri musculare la picioare, spate, frisoane, insomnie, cefalee, lipsa poftei de mâncare și dificultăți de urinare. Acesta a solicitat ajutorul medicilor abia pe 10 august, când a apărut icterul. A fost spitalizat în secția de nefrologie a Spitalului Clinici Municipal „Sfânta Treime” cu diagnosticul de insuficiență renală. Șase zile mai târziu acesta a fost consultat de către un medic infecționist, iar ulterior a fost transferat în secția de reanimare a Spitalului Clinic Republican de boli infecțioase „Toma Ciorbă” cu diagnoza de leptospiroză.
Potrivit specialiștilor, bărbatul a mers la pescuit într-un bazin improvizat, rămas în urma inundației din anii precedenți, din sectorul Râșcani al Capitalei.
O altă persoană din raionul Briceni, care era suspectată că avea leptospiroză, a decedat. Rezultatul investigațiilor patomorfologice, indica că acesta ar fi avut leptospiroză, însă investigațiile microbiologice au infirmat diagnosticul, scrie e-sanatate.md.
„Oamenii trebuie să știe că este periculos să se scalde în locuri neautorizate, la fel și să pescuiască. De asemenea, să nu consume apă de acolo. Este important ca oamenii, în special de la sate, să nu țină fructele și legumele în beciuri, deoarece există riscul de contaminare cu leptospiroză prin intermediul rozătoarelor, deoarece infecția se transmite anume prin urina și excrementele acestora”, precizează Victoria Slivinschi, medic epidemiolog, Secția Epidemiologia bolilor extrem de contagioase din cadrul CNSP.
Potrivit datelor oferite de CNSP, în ultimii șapte ani, specialiștii au mai identificat două cazuri de tularemie. Unul din 2014 și altul în 2015. Lepstospiroza însă a fost raportată în fiecare an, din 2011 până în prezent. Cele mai multe cazuri depistate au avut loc în 2014. Este vorba de 19 cazuri.
Bolnavii care suferă de tularemie și leptospiroză nu pot infecta și alte persoane, aceste infecții se transmit strict de la animale la oameni.
Sursa: E-sanatate.md