La începutul lunii august, interpreta Natalia Barbu a devenit mamă pentru a doua oară, la o distanță de aproximativ 10 ani de când l-a adus pe lume pe băiețelul său, Victoraș. Micuța Vera este ”minunea și binecuvântarea noastră„ mărturisea Natalia în ziua în care a dat vestea cea mare.
La sfârșitul lunii trecute, mai exact în data de 26 septembrie, artista și-a botezat fiica și a organizat o cină festivă într-un cadru restrâns, alături de rude și cei mai apropiați prieteni. Natalia ne-a oferit câteva detalii și imagini exclusive de la eveniment.
Despre perioada postpartum, Natalia ne-a povestit că este ”ca prima dată„, așa cum a fost de fapt și sugestia medicului care i-a monitorizat sarcina. Cert este că bucuria de a fi mamă este mai presus de orice.
”Este o bucurie imensă să fiu mama ei. Vera este un copilaș minune, e dulce, cumințică. În general, femeile care poartă prenumele Vera sunt frumoase, speciale, puternice și feminine.”, a menționat Natalia Barbu pentru mamaplus.md.
Fiul său Victor, în vârstă de 9 ani, este încântat de surioara sa, însă deocamdată o veghează de la distanță.
”Victor este topit după ea și abia așteaptă să o țină în brațe. Mai are rețineri, pentru că ea e încă mititică…”, a mai adăugat artista.
S-ar putea să te intereseze și Interviu exclusiv cu Natalia Barbu despre a doua sarcină la 41 de ani și pregătirile pentru ziua cea mare