Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au semnat ordinul comun referitor la aprobarea Reglementărilor-cadru speciale privind punerea în aplicare a Instrucțiunii de pregătire pentru redeschidere și reluare a activității instituțiilor de educație timpurie.
Actul normativ aprobat conține reglementări specifice privind măsurile preventive (lucrările de reparație, dezinfecție, măsurile de curățare și igienă, remanierile de program, restricționarea accesului persoanelor străine pe teritoriul instituției, inclusiv a părinților, interzicerea organizării evenimentelor festive etc.), pe care instituția trebuie să le întreprindă pentru asigurarea funcționării în siguranță a instituției de educație timpurie și pentru minimalizarea riscurilor infectării copiilor și personalului în timpul aflării în instituție.
O atenție deosebită se acordă informării corecte și instruirii personalului, părinților, agenților economici referitor la măsurile de sănătate publică adoptate de instituția de educație timpurie pentru prevenirea infecției Covid-l9, inclusiv prin afișarea materialelor informative, care promovează regulile de igienă și distanțare socială, cu solicitarea de a coopera și de a contribui activ la punerea în aplicare a măsurilor nenegociabile, inclusiv igiena corespunzătoare și frecventă a mâinilor, igiena respiratorie, purtarea măștii, păstrarea distanței sociale, cunoașterea simptomelor COVID-19 și ce trebuie să se întreprindă dacă un copil sau un adult prezintă semne de boală etc.
Pentru redeschiderea grădinițelor/grupelor de copii preșcolari este necesar de parcurs trei etape de bază:
1.Etapa de pregătire a redeschiderii instituțiilor de educație timpurie: autoevaluarea oportunităților și riscurilor iminente privind redeschiderea instituției, conform „Instrucțiunii cu privire la pregătirea pentru redeschidere și reluare a activității instituției de educație timpurie”, realizarea acțiunilor și lucrărilor/dotărilor, în special cu echipamente de securitate individuală, cu produse de curățenie și dezinfectante, conform Raportului de autoevaluare, care finalizează cu aprobarea structurilor teritoriale ANSP și ANSA, elaborarea planului instituțional de redeschidere și reluare a activității, instruirea/informarea angajaților și a părinților despre noile condiții de activitate a instituției în perioada de carantină.
2.Etapa de testare: revenirea la grădiniță se face gradual, în funcție de situația epidemiologică din localitatea respectivă, cu 1-2-3 grupe de copii cu vârsta 5-6-7 ani, micșorate ca număr per grupă, cu micșorarea timpului de aflare a copiilor în instituție, în funcție de gradul de implicare a părinților în muncă, în 1-2-3 grădinițe din localitate/sector, în spațiile educaționale și de îngrijire pregătite din perspectiva controlului infecției Covid-19 etc.
3.Etapa de bază: reluarea propriu-zisă a activității instituției, în conformitate cu Reglementările-cadru speciale:
– Primirea copiilor (filtrul de dimineață, păstrarea distanței, limitarea intersectărilor grupelor de copii etc.)
– Organizarea procesului educațional și de îngrijire (activități preponderent în aer liber, dezinfecția jucăriilor, materialelor didactice, educația copiilor pentru păstrarea distanței fizice/sociale ec.).
– Activitatea angajaților în perioada carantinei (purtarea măștilor în incinta instituției și când interacționează cu cel puțin 1 persoană, limitarea intersectărilor, igienizarea, dezinfectarea și aerisirea periodică a spațiilor, suprafețelor etc.).
Potrivit ministerului Educației, documentul a fost consultat cu specialiștii de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrul Național de Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (circa 150 primari), a organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, precum și cu manageri de grădinițe (circa 240 persoane), reprezentanți ai societății civile.
Regulamentul poate fi găsit AICI.