Ducele și ducesa de Cambridge și cei doi copii ai lor, George și Charlotte, rup din nou protocolul și vor petrece sărbătorile departe de regina Elisabeta a II-a.
Ei se vor afla de Crăciun și Revelion în casa copilăriei lui Kate Middleton, în micul sat Bucklebury, în Berkshire, a dezvăluit revista People. Așa că regina Elisabeta a II-a nu va avea privilegiul să-i primească în reședința sa regală Sandringham din Norfolk, așa cum este tradiția regală, relatează madame.lefigaro.fr, citat de Agerpres.
Acesta era un obicei transmis din generație în generație. Din 1862, când a fost cumpărat castelul Sandringham în Norfolk de către regina Victoria, locatarii de la Windsor au obiceiul de a petrece noaptea Nașterii Domnului în această reședință regală. Regina este înconjurată de toți descendenții săi. Sau aproape de toți.
Până acum există trei precedente când această cutumă nu a fost respectată. În 2012, cuplul princiar a rupt prima dată această tradiție, sărbătorind Crăciunul la familia Middleton, amintește site-ul britanic Daily Mail.
La acea vreme, Kate era însărcinată cu primul ei copil. Apoi, în 2014, ducele și ducesa de Cambridge recidivează, petrecând sărbătorile la reședința lor Anmer Hall din Norfolk, în compania Pippei Middleton și a logodnicului ei, James Matthews. În fine, anul trecut, cei doi au participat la liturghia din 24 decembrie, după care au petrecut ziua de Crăciun la părinții ducesei.
Dar, regina este plină de înțelegere.
"Maiestatea Sa înțelege că este vorba de o dilemă cu care se confruntă mulți tineri părinți și înțelege foarte bine cât de apropiată este Catherine de familia sa", a dezvăluit o sursă apropiată de casa regală pentru Daily Mail. Acesta este, de asemenea, unul dintre motivele pentru care Elisabeta a II-a i-a inclus de mult timp pe domnul și doamna Middleton la evenimente de familie.
În ceea ce-l privește pe prințul Harry și noua sa prietenă, actrița Meghan Markle, încă se fac speculații cu privire la prezența lor la castelul Sandringham.
Sursa: publika.md