De ce are nevoie un copil pentru a crește sigur pe sine? De dragoste și grijă din partea părinților? De sprijin în realizarea potențialului? De aprobare a inițiativelor? De acceptare cu seninătate atât a succeselor, cât și a insucceselor micuțului?

10 minute pentru fiu

Probabil. Însă, deși cele spuse în alineatul de mai sus par destul de simple, în realitate este destul de greu să le oferim copilului. În special, dacă el s-a închis în sine, din anumite cauze, și nu mai crede în implicarea sinceră a părinților (sau a unui părinte). Fără această implicare este destul de complicat ca micuții să își păstreze încrederea în sine sub presiunea încercărilor de viață din ce în ce mai grele. Ce să facem în astfel de situații?

El s-a înțeles cu fiul să vorbească la telefon în fiecare zi și să își împărtășească două noutăți din viața personală:

  • Prima noutate – cu ce se mândrește în acea zi.
  •  A doua – ce nu i-a reușit ÎNCĂ (la acest moment).

Atât.

Pentru ca această comunicare să nu se transforme în interogatoriu, prietenul meu a preluat inițiativa. El a început să povestească primul ceea ce l-a rugat pe băiat. Și… a reușit!

La început copilul s-a arătat sceptic cu privire la un astfel de schimb de noutăți. El a fost de acord doar pentru că l-a rugat tatăl. Iar apoi i-a plăcut atât de mult, încât a început să sune primul. Acest fapt, după părerea mea, demonstrează valoarea ritualului și enormul lui potențial.

Iată părerea mea pe acest subiect:

  • Povestind despre succesele și insuccesele sale, tatăl devine mai apropiat de fiu. El apare în fața copilului ca un om real. Iar aceasta contribuie, în opinia mea, la apariția încrederii reciproce. Aduce în comunicare siguranță și sinceritate.
  • Pe de altă parte, povestind unui bărbat cu autoritate (iar tatăl este, de regulă, persoana cu cea mai mare autoritate din viața copilului) despre viața sa și obținând ÎNȚELEGERE din partea acestuia (că acest succes concret merită să te mândrești cu el, iar problema este una adevărată), copilul începe să aibă încredere în forțele proprii.

Și, fiți de acord, ținând cont de faptul că aceste rezultate au fost obținute în doar 10 minute pe zi, este minunat!

Autor: D. S. Trefilov

Sursa