În prima zi a lunii decembrie, în familia prezentatoarei TV Tatiana Nastas va fi de acum înainte sărbătoare mare, pentru că anume pe 1 decembrie s-a născut fiica sa Diana. La două luni și jumătate distanță de marele eveniment, Tatiana a vorbit în cadrul unui interviu despre sarcină și spune că nașterea a fost cea mai grea experiență din toată această aventură.
”A fost greu, mai ales ultimele două luni nu puteam să dorm noatea, mă găsea soțul la ora 3:00 noaptea mâncând mere la bucătărie. A fost groaznic. Nașterea a fost foarte dureroasă și m-a marcat pe toată viața. Pot să spun acum că mai vreau copii, dar nu mai vreau să fiu gravidă. E greu, dureros și stresant. Mă gândesc acum că totuși durerea se uită.”, spune prezentatoarea.
Tatiana a mai povestit că soțul ei nu a asistat la naștere, iar atunci când a simțit primele contracții, a intrat singură în sala de nașteri. Se pare că prima lună din viața micuței a fost cea mai complicată pentru proaspeții părinți.
”La început, o lună și jumătate nu prea am dormit noaptea. E greu, dar se compensează când copilul îți zâmbește, când vezi că începe reacționeze, să gângurească. Nu este greu, e frumos. Am avut o lună și jumătate de chin groaznic cu alăptatul și din cauza asta la un moment dat nu aveam suficient lapte și i-am dat un pic de lapte praf. Acum în sfârșit am trecut la alăptarea exclusivă. Erau niște dureri groaznice, alăptam și plângeam. Am răbdat până când rănile s-au prins și am reluat procesul.”, mai mărturisește Tatiana.