Repausul la pat în timpul sarcinii este o recomandare medicală pentru situațiile în care există un risc ridicat de naștere prematură sau alte motive de natură medicală.
La ce mă pot aştepta dacă sunt în repaus total la pat și sunt gravidă?
În primul rând, ideea de repaus total la pat este greu de acceptat pentru orice gravidă căreia medicul îi recomandă să facă asta. Inițial poate să pară ușor de realizat, fiindcă perspectiva de a te odihni este una încântătoare, însă a pune în practică această recomandare, timp de câteva luni, poate să fie o provocare dificilă.
Când te afli în repaus la pat, renunți şi mai mult la programul tău obişnuit: Trebuie să găsești noi modalități de a te conecta cu membrii familiei, să ai grijă de copii şi de treburile casnice şi să rezolvi situația cu locul de muncă. De asemenea, trebuie să iei în considerare şi că repausul la pat ți-ar putea afecta căsnicia sau parteneriatul, relația cu copiii, finanțele, sănătatea emoțională şi viziunea despre tine în această perioadă.
În plus, repausul la pat are implicații fizice, consumându-ți o mare parte din forța şi din rezistența ta. Şi dacă ai petrecut mai mult de câteva zile în pat, revenirea în forță după ce ajunge pe lume bebeluşul poate fi lentă şi anevoioasă.
Dacă te confrunți cu repausul la pat, încearcă să te pregăteşti emoțional. Sentimentele tale s-ar putea schimba de la negare şi șoc, la depresie şi panică. S-ar putea să te îngrijorezi că bebeluşul tău s-ar putea naşte prea devreme sau că va merge ceva prost, mai ales pentru că ai o sarcină cu risc crescut. S-ar putea să te gândeşti chiar şi la stadiul incipient al sarcinii şi să te întrebi ce ai făcut să ajungi în situația de a fi nevoită să faci repaus total la pat.
Aminteşte-ți că medicii nu înțeleg pe deplin ce anume cauzează multe complicații ale sarcinii. Şi chiar dacă ar fi făcut-o, repausul la pat nu le poate preveni pe toate. Să fii conştientă că este normal să ai aceste gânduri şi sentimente, dar nu te învinovăți.
În schimb, aminteşte-ți care este scopul tău final – un copil sănătos, adus pe lume la termen – pentru a te ajuta să faci față grijilor, furiei, frustrării şi plictiselii, care de multe ori apar odată cu repausul la pat.
Cum mă pot pregăti pentru a fi în repaus la pat?
Mai întâi află cu exactitate care activități îți sunt permise şi care nu sunt, astfel încât să poți planifica în consecință. Medicul tău îți poate recomanda să stai acasă şi să te afli în repaus la pat, dar îți poate da acordul să te ridici, să pregăteşti masa sau să iei o gustare. În mod alternativ, medicul va putea dori să reduci munca şi alte activități, să eviți ridicatul de greutăți şi statul prelungit în picioare, şi să te odihneşti în pat doar pentru câteva ore în fiecare zi.
Ocazional, medicul te poate sfătui să petreci cea mai mare parte a zilei în pat, probabil să te ridici doar pentru a folosi baia. În orice caz, vei avea probabil un control mult mai scăzut decât ți-ai putea dori cu privire la ceea ce se întâmplă în zilele şi săptămânile viitoare, dar o mică pregătire va face ca aceste schimbări să fie mai uşor de gestionat.
Dacă ai copii mici, fă aranjamentele necesare pentru îngrijirea lor.
Gândeşte-te la ceea ce ai nevoie, în fiecare zi, dar şi la cine te poate ajuta să te pregăteşti dimineața sau cine poate veni în timpul zilei. De exemplu, în cazul în care activitatea ta este sever restricționată, adresează-te partenerului tău sau unei prietene să-ți pregătească lângă pat un prânz, gustări şi nişte băuturi. Încearcă să anticipezi alte obiecte de care ai avea nevoie, cum ar fi un caiet şi un creion, telefonul mobil şi încărcătorul, precum şi telecomanda televizorului, de exemplu.
Alcătuieşte o listă de prieteni la care poți apela pentru ajutor. Aminteşte-ți că majoritatea oamenilor sunt probabil dornici să te ajute.
Roagă-ți prietenii să îți aducă o caserolă cu mâncare sau nişte alimente care sunt uşor de reîncălzit. Dacă nu ai o persoană pe care poți conta pentru a te ajuta cu spălatul vaselor, o idee utilă este să aşezi mâncarea pe farfurii de hârtie pentru a face curățarea mai uşoară.
Încearcă să-ți faci o bună aprovizionare cu cărți şi reviste, pe care să le ai la îndemână. Acum poate fi ultima ta şansă de a avea atât de mult timp la dispoziție pntru a le citi cu plăcere.
Păstrează laptopul sau tableta, în apropiere, pentru a viziona filme, a păstra legătura prin e-mail sau pe social media, a cumpăra produse pentru copii şi a citi despre sarcină şi despre părinți.
În funcție de situația ta personală, este posibil să ai nevoie de un job special sau de aranjamente financiare. Unele femei în repaus la pat pot să-şi schimbe specializarea, în timp ce altele se bucură de acest timp liber. Este posibil ca altele să aibă nevoie de un concediu fără plată sau de concediu de maternitate, așadar ține cont să rezolvi problemele administrative cu angajatorul sau să împuternicești pe cineva să se ocupe de ele.
În final, nu uita că efortul tău din perioada sarcinii va fi răsplatit de nașterea unui bebeluș sănătos și puternic, care merită să aibă un start în viață cât mai bun.