Foarte multe femei însărcinate se confruntă pe parcursul celor nouă luni gestaționale cu mâncărimi foarte agresive pe tot corpul. Deși poate părea banal să te mănânce pielea, acest simptom, numit și prurit de sarcină, poate ascunde o problemă medicală și ar fi cazul să-ți anunți medicul despre asta.
Dacă în primele două trimestre de sarcină aceste mâncărimi sunt doar extrem de neplăcute, ele nereprezentând un pericol pentru făt sau pentru mamă, în cei de-al treilea trimestru de sarcină această simptomatologie poate semnala o problemă importantă.
În primele două trimestre, pielea uscată și mâncărimile pot fi tratate cu creme hidratante sau ulei de cocos. Dacă după hidratarea corespunzătoare a pielii, atât prin consum de apă, cât și cu ajutorul cremelor sau uleiurilor naturale, mâncărimea persistă, este bine să vă adresați unui medic pentru ca acestea ar putea fi semnele unor infecții microbiene sau virale, care necesită tratament.
Mâncărimile din zona genitală trebuie imediat discutate cu medicul, iar tratamentul lor se adresează ambilor parteneri. Cel mai adesea, acestea anunță o infecție bacteriană, care nu poate fi ignorată. Cele mai frecvente infecții de acest tip sunt tricomonas vaginalis, candida, garnerela vaginalis sau virus hepatic. Ambii parteneri vor primi tratament cu medicamente orale și creme care se aplică local. Chiar dacă, în cazul bărbatului, infecția poate fi asimptomatică, adică fără mâncărimi, în majoritatea cazurilor ambii parteneri sunt infectați și netratarea unuia dintre ei va genera o reinfectare. Micile leziuni agravate prin scărpinare pot duce la suprainfectare la nivelul epidermului.
În trimestrul trei de sarcină, mâncărimile de tegumente pot anunța un icter patologic de trimestrul 3, care poate fi determinat numai printr-o analiză a bilirubinei din sânge. Gravidele trebuie să se testeze săptămanal, iar doctorul curant va decide care este felul în care vor decurge lucrurile. Dacă împreună cu mâncărimea de la nivelul tegumentelor sesizați că urina este mai închisă la culoare, iar scaunul mai deschis la culoare, dacă albul ochilor devine mai galben și pielea se îngălbenește și ea, aveți toate motivele să mergeți urgent la medic.
Hormonii estrogeni din placentă pot provoca această tulburare hormonală care acționează asupra ficatului. Orice modificare a stării ficatului în timpul sarcinii este un motiv de îngrijorare și reprezintă o urgență medicală.
Factorii de risc pentru această boală sunt mai ales cei legați de istoricul familiei sau chiar cel al pacientei. Afecțiunile hepatice preexistente pot facilita apariția colestazei sau pruritului. În sarcinile gemelare, riscul este mai crescut, iar medicii mult mai atenti la aceste valori. Același lucru se întamplă și în cazul sarcinilor in vitro. Dacă ați avut această afecțiune la prima sarcină, riscul de apariție și la o eventuală a doua sarcină crește cu 70%.
Netratarea acestei afecțiuni poate genera o stopare în absorbția vitaminelor liposolubile și poate afecta fătul. Colestaza acționeaza asupra fătului și poate genera o revărsare a meconiului (substanța din intestinele fătului) în lichidul amniotic, în timpul travaliului. Copilul poate să inhaleze această substanță și să aibă ulterior probleme respiratorii.
Tratamentele cu medicamente și creme sau loțiuni care conțin corticosteroizi nu pot fi administrate decât dacă sunt prescrise de medic. Ceea ce puteți face acasă pentru ameliorarea acestor stări este să vă introduceți mâinile și tălpile în apă călduță sau să faceți dușuri călduțe.