mamaplus

Laura Cosoi, cu burtica la vedere: „Nu m-am preocupat niciodată de kilogramele luate în timpul sarcinii”

-
//
08.05.2020

Laura Cosoi va deveni mămică pentru a doua oară. Actrița urmează să aducă pe lume încă o fetiță.

„Bucurie nemărginită în familia noastră! Rita va avea o surioară, exact așa cum am visat! Sufletele ne sunt pline de dragoste și nerăbdare, de emoție și împlinire că am primit așa o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cel mai frumos dar pentru mine este să îmi pot strânge copilul în brațe și când mai simt și mișcările surioarei în burtică sunt de-a dreptul copleșită! Cu lacrimi de fericire în ochi, acum, pot doar să mulțumesc”, a fost mesajul vedetei în luna martie, atunci când a anunțat că este însărcinată din nou.

Chiar dacă a acumulat câteva kilograme în plus, Laura Cosoi a mărturisit că se simte bine în pielea ei și că nu are niciun complex. Ea a postat pe o rețea socială o imagine îndrăzneață, cu burtica la vedere.

mamaplus

„Fotografia este făcută dimineață, când am descoperit în oglindă câte schimbări aduce sarcina corpului meu. Nu m-am preocupat niciodată de kilogramele luate în timpul sarcinii pentru că întotdeauna am pus pe primul plan sănătatea bebelușului, dar și a mea. Nu mai am tonusul de altădată, șoldurile s-au lățit, sânii au căpătat volum serios, pielea se întinde la maximum, dar niciodată nu m-am simțit mai feminină și mai împlinită ca în această perioadă. Am intrat în cea de-a 25-a săptămână de sarcină și mă minunez în fiecare zi de miracolul ce crește în mine”, a scris Laura pe pagina sa de socializare, în dreptul fotografiei pe care și-a făcut-o singură în oglindă.

Vedeta mai are o fetiță de aproape 2 ani, pe nume Rita.