Întrebarea frecventă care șochează femeile însărcinate: „Și? Te-ai decis cum naști?”

Sunt însărcinată, actualmente în trimestrul al treilea și trăiesc cu drag fiecare moment, având parte de o sarcină chiar ușoară, aș zice eu, dacă n-aș avea arsuri frecvente. Dar până și alea trec cu apă. De când a început să devină vizibilă sarcina, am auzit fel și fel de întrebări și am avut parte de interacțiuni care mai de care mai interesante, multe din ele clișee la care mă așteptam. Iată cum sună cea mai frecventă și, totodată, cea mai șocantă întrebare pe care oamenii mi-au pus-o până acum.

Până acum am auzit câte puțin din fiecare: „Ce e? Fată sau băiat?”, „Când naști?”, „Sigur nu sunt doi acolo?” – de înțeles, e burta mare pentru cele 7 luni ale mele; am avut parte chiar și de o întrebare surprinzătoare de la niște apropiați: „A fost planificată sarcina?”.

I-am lamurit pe toți cum am putut mai bine, însă de departe cea mai comună întrebare, cea care m-a și făcut să cad pe gânduri și să scriu materialul ăsta a fost: „Și? Te-ai decis cum naști?”.

De ce zic că mă șochează această întrebare? Pentru că este de departe cea mai comună auzită și pentru că știu totodată că în străinătate n-ai s-o auzi ca femeie gravidă. Le-am răspuns tuturor cu drag, explicându-le că nu decid eu cum nasc, medicul decide ce e mai bine, dar că eu îmi doresc ca, dacă se poate, să nasc natural.

„E mai ușor cu cezariană” – Am auzit-o și pe asta. Chiar ieri mi-a fost dat să aud când cineva îmi recomanda asta. Nu am mai trecut prin asta, n-am de unde să știu, dar din poveștile altor femei și intuitiv vorbind, sunt aproape convinsă că nu are cum să fie mai ușor. Cezariana NU este calea mai ușoară.

„E mai simplu, mamă, cu cezariană” – Și spun asta pentru că am vorbit și cu multe femei din alte generații, care-mi sugerau (măcar subtil) că „e mai simplu, mamă, cu cezariană”, ele născând într-o vreme în care tratamentul uman în spitale era o himeră chiar mai mare decât este în prezent. Cine știe prin ce dureri au trecut, în ce chinuri au suferit și de ce umilințe au avut parte la rândul lor, de câte ori li s-o fi spus să „rabde dacă le-a plăcut”…

E trist pentru că denotă un acord tacit între medic și pacient, din care reiese că pacienta nu va trece prin chinurile facerii (avantaj?), iar medicul nu va trebui să vină la cine știe ce oră la spital, majoritatea cezarienelor fiind programate anterior.

În realitate, dacă e să fiu sinceră, mi-e frică să nasc, indiferent de modalitate. Dureros este oricum ai da-o, însă mai mare decât teama de dureri este doar teama provocata de ideea că aș putea depinde de personalul medical prea mult pentru diferite lucruri banale, precum mersul la baie. Nu vreau să depind de alți oameni, urăsc chestia asta. Și această teamă nu se accentuează când mă gândesc la nașterea naturală, ci la recuperarea după cezariană, care e ceva mai greoaie în majoritatea cazurilor și în care spitalizarea e de mai lungă durată.

„Păi și dacă n-o să poți?” – N-o să pot, n-o să pot – asta e, se lasă cu cezariană, doar nu voi pleca tot însărcinată din spital. Însă în niciun caz nu va fi vreodată intervenția chirurgicală prima „opțiune”. Nu poate fi o cezariană mai puțin invazivă decât un proces natural prin care femeile aduc copii pe lume de mii de ani, multe din ele chiar din confortul casei.

Cum s-ar putea vreodată compara? În definitiv, modul în care naști este doar atât, un mijloc, iar scopul în sine nu este în niciun caz nașterea. Ești mamă indiferent că o faci natural sau că naști prin cezariană, dar parcă e de preferat să îți poți ține singură copilul în brațe la doar câteva ore după ce ai născut, nu?

Sursa