Pentru prima dată, oamenii de știință au găsit dovezi că în creierul femeilor însărcinate au loc schimbări specifice și de lungă durată. Aceste schimbări au fost observate în zonele creierului responsabile de percepția socială și abilitatea de a înțelege gândurile și intențiile altora, sugerând că acestea pot intensifica legătura mamă-copil.

mamaplus

Studiul neuroimagistic, realizat în Spania, a urmărit creierele a 25 de mămici. Prima dată, înainte și imediat după sarcină și, din nou, la doi ani după naștere.

Cercetătorii au comparat imaginile creierelor acestor mămici cu cele ale unor 19 proaspăt tătici, precum și cu cele ale unor 17 bărbați și 20 de femei fără copii. Modelul modificărilor structurale, observate de cercetători la proaspetele mame, au fost atât de distincte încât a fost posibilă identificarea mamelor doar din scanarea creierului.

Aceste schimbări la nivelul creierului au rămas timp de cel puțin doi ani.

Examenul imagistic prin rezonanță magnetică (IRM) a arătat modificări ale materiei cenușii, care s-a micșorat după sarcină. Mai degrabă decât indicarea unei pierderi în capacitate, reducerea materiei cenușii înseamnă, în general, că o regiune a creierului a devenit mai specializată.

De asemenea, cercetătorii au constatat că unele femei au avut reduceri mai mari ale materiei cenușii decât altele. Iar mamele cu cele mai mari reduceri păreau să se fi conectat mai bine cu copiii lor. Potrivit autorilor studiului, aceste schimbări ale creierului pot contribui la apariția instinctului matern, adică, cu cât atașamentul mamă-copil este mai puternic, cu atât crește șansa copilului să supraviețuiască.

Sursa