Foarte multe mămici care abia și-au adus pe lume copilașii observă că au rămas cu burtică chiar dacă au trecut câteva luni de la naștere. În ciuda dietei sănătoase și a exercițiilor fizice pe care le fac conștiincioase, burta nu da niciun semn de revenire, ba mai mult decât atât, în locul taliei de altă dată se conturează o burtică asemănătoare cu cea a unei gravide în trimestrul 2 de sarcină.
Diastaza abdominală apare mai cu seamă în cazul femeilor trecute de 35 de ani sau al celor care au avut sarcini multiple. Șanse mai mari ca această afecțiune să apară sunt în cazul mamelor aflate la al 2-lea, al 3-lea copil decât în cazul celor care au născut o singură dată.
În timpul sarcinii, corpul femeii trece printr-o mulțime de transformări atât fizice, cât și mentale sau comportamentale. Din rândul transformărilor fizice face parte și depărtarea mușchilor abdominali. Acest lucru se întâmplă odată cu evoluția sarcinii.
Corpul gravidei se adaptează uterului în continuă expansiune. După naștere, diastaza ar trebui să se îngusteze în mod natural în câteva săptămâni. Dacă mușchii abdominali drepți sunt distanțați pot să apară complicații precum durerile de spate, incontinența urinară sau constipația. În situații extrem de rare poate apărea hernia.
Diastaza abdominală poate fi depistată prin intermediul unei ecografii abdominale sau prin simpla palpare. Vestea bună este că afecțiunea este reversibilă. Un fizioterapeut îți poate recomanda exercițiile fizice pe care să le faci pentru a-ți reapropia mușchii abdominali și a scapa de veșnica burtică de gravidă. Atenție, nu toate exercițiile pentru abdomen sunt recomandate dacă ai diastază abdominală. Unele exerciții fizice pot lărgi și mai mult distanța dintre mușchii drepți abdominali.
Sursa