Dezvăluirile cutremurătoare ale unei femei care a lucrat într-o clinică de avorturi

Patricia nu a avut o viață ușoară. Când era adolescentă, părinții au divorțat. Ea a rămas cu tatăl. Bărbatul nu a fost foarte atent la educația ei și îi oferea libertate fără limite. Intrată în anturaje nepotrivite, Patricia a dat de gustul petrecerilor, a vieții ușoare, plină de distracții.

A rămas însărcinată de 3 ori și de 3 ori a avortat. A urmat apoi perioada care i-a schimbat complet viața, perioada în care a fost angajată la cea mai mare clinică de avorturi din Statele Unite: „Planned Parenthood”. Abia după clipele trăite acolo, Patricia și-a putut deschide ochii și și-a dat seama ce este de fapt avortul.

„Am fost fericită când m-am angajat acolo. Îmi spuneam că ajut femeile, tinerele. Avortul este un drept al femeii. Credeam că o femeie trebuie să avorteze ca să nu aducă pe lume un copil pe care să-l facă să sufere. Așa gândeam la început. În prima zi de muncă au început să mă manipuleze și mă antrenau cum să-mi folosesc vocabularul.

Mi-a zis șefa: „Patricia, tu vei pregăti toate femeile pentru avorturi!”. În această clinică făceam 50 de avorturi pe săptămână, 25 miercuri, 25 vineri. Nu foloseam niciodată cuvântul bebeluș, el, ea, mama sau tata. Niciodată nu o lăsam pe femeia venită să avorteze să se uite la monitor (să vadă ecografia, imaginea copilului ei). În această clinică, dacă tu vezi că unei femei îi este foarte frică de avort, tu trebuie să faci tot posibilul ca ea să vină la programare, iar dacă tu nu o convingi, vina este a ta.

Eu pregăteam acele tinere. Ele plângeau și spuneau că bebelușul va suferi, iar eu le ziceam că nu este un bebeluș, este o grămadă de celule și nu va simți nimic. Eu am făcut trei avorturi și sunt bine. Le spuneam că nimic rău nu li se putea întâmpla. Era o minciună, de fapt. O femeie poate să moară în timpul avortului, poate să aibă complicații. Pe mine mă puneau să zic că totul o să fie bine.

În prima zi în care a trebuit să asist doctorul la un avort, atunci am văzut adevărul. Mi s-a spus că trebuie să fiu foarte atentă la procedură că urmează avorturi după avorturi și că doctorul nu are mult timp să-mi arate.

Mi s-a spus să nu spun mamelor sau taților că după avort aruncăm bebelușii la gunoi. Am asistat la prima tânără: leșina, plângea, transpira. Nu înțelegeam de ce reacționa așa. Ma gândeam: „Ce exagerează… plânge pentru o adunătură de celule…” A venit doctorul, rece. Nu m-a salutat nici pe mine, nici pe tânără. A scos o seringă lungă, cam de la cot până la vârful degetelor. Face 7 injecții pentru ca mama să nu simtă nimic și pornește mașina de absorbție, care este ca un aspirator, doar că de 28 de ori mai puternică.

Scoate vârful aspiratorului, care este ca un tub lung cu vârful ca un cuțit ascuțit. Mă uitam cum doctorul mișcă acel tub prin toate părțile, în interiorul abdomenului. Tânăra a început să dea din picioare și să strige: bebelușul meu! Era un haos total.

Părea că o violează pe fata aceea. Științific s-a demonstrat că avortul este un act de violență față de femeie. Este singura procedură la care dacă pacienta pățește ceva sau moare, doctorul nu pățește nimic. Sunt femei care ies, după un avort, cu organele reproducătoare interne perforate, cu intestine perforate, și femei care mor în fiecare an.

După procedură, am luat săculețul (n.r. – în care se afla avortonul) care era lipit de mașinărie. Am intrat într-o cameră separată. În fața mea era o tavă de sticlă transparentă. Am golit săculețul acolo. Infirmiera care era cu mine a luat un forceps și a prins de acolo, din tavă, un braț cu o mână desfăcută.

A zis: „Asta e partea numărul 1. Avem nevoie de 5 părți ale bebelușului ca să verifice doctorul că avortul a fost un succes”. În momentul în care am văzut acel braț, a fost ca și cum Dumnezeu a oprit timpul pentru mine și am văzut toate detaliile. Am văzut unghiile, linia palmei. Apoi, infirmiera a ridicat un picior și l-a aruncat la gunoi. A aruncat și celălalt braț și celălalt picior, dar când a ridicat capul a fost foarte dureros.

Avea păr care se forma, ochi și gura deschisă ca și cum bebelușul striga după ajutor. Dar cum nu avea voce, nu s-a putut apăra. A fost fără apărare. Îmi amintesc că doctorul mi-a spus că anestezia este doar pentru mamă. Acel bebeluș de 3 luni a simțit cum a fost smulsă fiecare parte a corpului său. În acel moment mi-am spus: „eu mi-am omorât 3 copii”. Erau ființe umane. M-am simțit păcălită. Nu erau adunături de celule…”