Pe parcursul sarcinii intervin foarte multe schimbări, iar viitoarea mămică ar trebui să fie pregătită cu toate informațiile necesare pentru a le face față. Una dintre aceste transformări are loc la nivelul sânilor. Când sutienul strânge prea tare sânul, este nevoie să alegem o altă mărime pentru a ne simți confortabil în continuare.
Mărimea sutienului diferă de la caz la caz, în condițiile în care unele femei simt nevoia unui nou sutien în săptămâna a opta, de exemplu, altele spre săptămâna 24 şi cele mai multe spre săptămâna 36. În ultimele situații, preferabil este să alegi un sutien potrivit şi pentru alăptare, pe care îl vei purta şi după ce vei naşte.
Sutien cu sau fără armătură?
Sutienele fără armătură, la fel ca bustierele, sunt cele mai confortabile şi sunt ideale pentru cupele A, B şi C. Dacă e nevoie totuşi de un sutien cu armătură, ideal este ca aceasta să fie cât mai moale, să nu exercite presiune asupra sânului.
Sutienul potrivit pentru sarcină nu ar trebui să fie prea strâns
La fel se întâmplă şi cu sutienul purtat şi în perioada dinaintea sarcinii. Verificați dacă există suficient spațiu liber la capsele din spate (cât grosimea unui deget), dar şi la nivelul bretelelor (să intre un deget sub ele), de asemenea, să fie o mică marjă şi la nivelul cupei.
Alte criterii pentru sutienul potrivit în sarcină, sugerate de Dr. Anne Deans:
- barete late, ajustabile (sunt mai confortabile decât baretele înguste – care îți pot intra în carne – deoarece greutatea este distribuită mai uniform);
- materialul din care este confecționat să conțină un procentaj mare de bumbac (pentru ca pielea să poată respira şi pentru a preveni iritațiile);
- existența unei benzi late, din elastic, sub cupe (pentru susținerea sânilor);
- închizătoare ajustabilă la spate (ideal este să aibă patru rânduri de copci, pentru a putea lărgi sutienul pe măsură ce ce se extinde cutia toracică).