mamaplus

Cum are loc concepția gemenilor semi-identici și câte cazuri au fost înregistrate în lume?

-
//
13.12.2021

Dacă până în prezent se știa că există două tipuri de sarcini gemelare și anume cea monozigotică și dizigotică, cercetătorii australieni completează lista cu un nou tip de sarcină gemelară. Gemenii semi-identici apar atunci când ovulul femeii este fertilizat simultan de doi spermatozoizi înainte de procesul de divizare.

Oamenii de știință de la University of New South Wales din Sydney și din cadrul Queensland University of Technology au scos la iveală un caz unic în lume prin intermediul unui test genetic special, notează MomJunction. O pereche de gemeni din orașul australian Queensland sunt primii gemeni semi-identici din lume care au primit acest diagnostic în perioada intrauterină.

La 6 săptămâni de sarcină, mama copiilor a fost anunțată că este însărcinată cu gemeni. La 14 săptămâni de sarcină, rezultatele ultrasonografiei au arătat că va avea o fetiță și un băiat, ceea ce nu este posibil în sarcinile gemelare monozigotice. Prin urmare, diagnosticul a fost: gemeni semi-identici.

Diferența dintre gemenii identici, fraternali și semi-identici

  • Gemenii identici apar atunci când un singur ovul este eliberat și fertilizat, care se divide în două celule diferite ce vor avea aproximativ același material genetic. Asta ar însemna că gemenii sunt identici și au același sex.
     
  • Gemenii fraternali sunt concepuți din două ovule eliberate și fertilizate de doi spermatozoizi. Aceștia sunt dizigoți, iar cei identici sunt monozigoți.
     
  • Gemenii semi-identici au fost numiți sesquizigotici (semi-identici).

Așadar, gemenii identici se nasc cu ADN identic și, prin urmare, au trăsături genetice identice precum sexul și culoarea ochilor. Gemenii fraternali împart doar 50% din ADN, asemănările dintre ei fiind mai puțin accentuate decât la gemenii identici. Cât despre gemenii semi-identici, aceștia împart 100% din ADN de partea mamei lor și doar aproximativ 50% de partea tatălui.

Primul caz de gemeni semi-identici a fost înregistrat oficial în SUA, în anul 2007, fiind urmat de un alt caz în anul 2014. Totuși, aceste cazuri au fost depistate după nașterea copiilor și nu în perioada intrauterină, cum s-a întâmplat recent în Queensland, Australia.

Procesul de procreare este întotdeauna fascinant pentru oamenii de știință. În lume sunt doar câteva cazuri de gemeni semi-identici și sunt necesare studii suplimentare pentru o cercetare mai amplă și aprofundată a acestui fenomen.