mamaplus

Cistita netratată în sarcină poate duce la travaliu prematur sau creșterea încetinită a fătului

-
//
19.08.2021

Una din cele mai frecvente probleme cu care se confruntă femeile în perioada sarcinii este cistita. Explicația ar fi că în timpul sarcinii uretra devine mai scurtă și mai largă, iar mușchii vezicii urinare se relaxează. În acest context, infecția din vagin, deseori poate afecta uretra și, corespunzător, pe cale ascendentă alte organe. Totodată, femeile care s-au confruntat cu cistita și în afara sarcinii pot fi mai vulnerabile în perioada de gestație. Travaliul timpuriu sau sarcina prematură sunt probleme ce pot fi cauzate de o cistită netratată. Mai mult, aceasta poate cauza creșterea încetinită a fătului sau chiar subdezvoltarea acestuia. Cum prevenim apariția afecțiunii și ce factori de risc pot exista, explică în continuare medicul ginecolog-obstetrician Maria Znagovan.

Specialista afirmă că primul semn de alarmă al apariției cistitei este dificultatea de a urina, însoțită de arsuri sau usturime și o ușoară creștere a temperaturii. Femeile pot observa că urina devine mai închisă la culoare și uneori pot fi observate striuri de sânge. De asemenea, odată cu cistita apar crampele sau dureri în partea inferioară a abdomenului.

”O simplă analiză a urinei poate depista dacă bacteria există și în ce cantități. În cazul în care se depistează un proces patologic, se realizează investigații mai serioase, cum ar fi: porția de mijloc de urină. Odată ce diagnosticul este cert, vom stabili tratamentul pe care trebuie să-l urmeze gravida.

Tratamentul cistitei este unul conservativ medicamentos. Există diferite grupuri de preparate pe care femeia însărcinată le poate folosi. La apariția infecției, medicii recomandă gravidelor medicamente din categoria B, deoarece studiile au arătat că acestea nu ar avea efecte negative asupra fătului.”, susține medicul ginecolog-obstetrician Maria Znagovan.

Reguli importante pe care trebuie să e respecte gravida în perioada tratamentului:

  • Nu folosi preparate pe care ți le recomandă prietenele sau alte persoane apropiate, care au avut aceleași simptome ca și tine. Fiecare organism este diferit, de aceea și tratamentul diferă de la caz la caz.
     
  • Tratamentul naturist al infecțiilor tractului urinar se bazează pe administrarea remediilor din plante medicinale. Pe lângă acestea, băile călduțe sunt de un real ajutor. Această metodă de tratament, inofensivă la prima vedere, trebuie discutată cu medicul.

Metode de prevenire a cistitei pe parcursul sarcinii:

  • consumă cel puțin 2 litri de lichide pe zi;
     
  • urinează ori de câte ori simți nevoia și ai grijă să elimini toată cantitatea de urină;
     
  • fii atentă la igiena intimă, ai grijă ca mișcările de curățare a zonei să pornească din față spre spate și nu invers;
     
  • evită produsele destinate igienei intime ce pot produce iritații locale, pentru că pot favoriza dezvoltarea bacteriilor;
     
  • poartă lenjerie intimă din bumbac;
     
  • nu purta pantaloni strâmți, care prin frecare produc iritație locală;
  •  
  • alimentează-te corect

Dacă ai avut deja cistită în timpul sarcinii, este bine să rămâi la evidența medicului pentru a evita orice alte complicații.