mamaplus

Cea mai bună prietenă a ta este însărcinată? Ai putea fi următoarea

-
//
16.07.2019

A fost demonstrat științific că sarcina poate fi „contagioasă” printre prietene. Află în continuare ce au descoperit cercetătorii americani.

mamaplus

Sarcina unei prietene apropiate sau pregătirea pentru a fi părinți a unui cuplu de cunoștințe poate influența pozitiv persoanele din cercul de prieteni ai acestora, este concluzia unui studiu publicat în revista American Sociological Association. Cercetătorii au analizat și intervievat 1.720 de femei, cu vârsta peste 15 ani, iar concluzia finală a acestora a fost următoarea: până la finele studiului (ultimul interviu) mai mult de jumătate dintre femeile chestionate erau însărcinate.

În timpul interviurilor, femeile au menționat lucruri precum legături de prietenie, ceea ce ar fi putut fi un motiv probabil pentru o contagiune a sarcinilor. Acest lucru ar avea loc pentru că oamenii tind să acționeze în funcție de mediul lor, iar interacțiunile interpersonale influențează deciziile pe care le iau. Cu alte cuvinte, când o femeie vede o prietenă însărcinată, percepe sentimente pozitive. În subconștient, dorința sa de a face copii este afectată. De asemenea, există și alți factori posibili care determină o femeie să schimbe direcția intențiilor fertilității sale.

Dacă vede că prietena sa este capabilă să aibă grijă de un copil, atunci are încredere că va avea și ea aceste abilități. Când vede că prietenele sale au devenit mame, o femeie poate simți că a fost lăsată în urmă și va încerca să le ajungă din urmă pe prietenele sale, devenind la rândul său mamă.

În mod surprinzător, legăturile de prietenie pot influența, de asemenea, numărul de copii dintr-o familie. Motivele sunt aceleași. Dacă o prietenă poate avea grijă de mai mulți copii, o poate face și aceasta. În plus, sentimentul că rămâne în urmă este prezent și când ea are un copil, iar prietena sa trei copii.

Un alt fapt interesant este că acest element contagios nu există și între rude. Unii cercetători explică acest lucru prin faptul că prietenii pot avea o importanță mai mare decât au rudele.

Sursa: newsin.md