mamaplus

Andreea Marin a povestit cum a pierdut două sarcini: ”Durerea a venit ca din senin…”

-
//
12.03.2021

Cunoscuta prezentatoare TV din România, Andreea Marin, a făcut mărturisiri cutremurătoare despre momentele dureroase prin care a trecut după ce a pierdut două sarcini. Din fericire, frumoasa prezentatoare TV a reușit să treacă peste aceste episoade și chiar dacă medicii nu îi mai dădeau nicio șansă, într-un final a apărut pe lume fiica sa, Violeta.

În urmă cu câțiva ani, pe vremea când lucra la emisiunea ”Surprize, surprize”, într-una dintre dimineți Andreea Marin a avut parte de un moment cumplit. Vedetei i s-a făcut rău și a ajuns de urgență pe mâinile medicilor. În momentul în care doctorii au consultat-o, vedeta a primit un diagnostic cumplit: pierduse sarcina, iar dacă nu se intervea putea chiar să își piardă viața.

„Lucram la ştiri, când, într-o dimineață, mi s-a făcut rău. Cu o oră mai devreme făcusem sport. Nimic nou, efortul obişnuit de fiecare zi. Durerea a venit ca din senin, ca un cuțit împlântat în stomac. Apoi, o mână nevăzută a tras cuțitul în jos. ”Aveți un litru de sânge în abdomen. Socotiți dumneavoastră dacă e grav sau ba. În maximum o jumătate de oră trebuie să fiți pe masa de operație.” „Şi dacă nu?!”, am zis eu, de colo, încercând să-mi adun ultimele fărâme de curaj. Dacă nu… muriți, domnişoară. Dar dacă da, mai aveți cel puțin 50 la sută şanse să fiți pe viitor mamă. Nu neglijați această şansă”, a povestit Andreea Marin.

Despre a doua sarcină, Andreea Marin povestește că a pierdut-o pe vremea când era căsătorită cu Ștefan Bănică Jr. Din nefericire, chiar de ziua ei, vedeta a ajuns pe masa de operație.

„Chiar de ziua mea, eram pe masa de operație şi, pentru prima oară după foarte mulți ani, simțeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani. Nu-mi găseam liniştea şi mintea mea derula la nesfârşit: şi dacă e pe partea sănătoasă, bisturiul îmi va reteza, odată cu ea, şi ultima şansă”, a explicat Andreea.