Toți ne spun cât de frumoasă și deosebită este perioada sarcinii, dar nimeni nu îndrăznește să povestească lucrurile mai puțin plăcute din cele 9 luni de așteptare. Iată care sunt 6 cele mai jenante simptome ale sarcinii:
1. Constipaţie
Apare în ultimele două trimestre de sarcină şi se datorează nivelului ridicat de progesteron care relaxează muschii tractului digestiv. Vitaminele prenatale şi fierul pot provoca şi ele o încetinire a tranzitului intestinal.
Remedii: adoptă o dietă bogată în fibre; bea cel puţin 2 litri de apă pe zi; ai grijă la cât calciu iei în timpul sarcinii, căci prea mult poate provoca constipaţie; mergi pe jos cat de des poţi şi fă exerciţii special concepute pentru sarcină.
2. Hemoroizi
Întreabă orice femeie însărcinată şi sigur vei afla o poveste mai mult sau mai puţin dramatică legată de hemoroizi. Ei sunt rezultatul dilatării venelor de la nivelul rectului sau al vaginului din cauza creşterii volumului de sânge din organism. Pot apărea oricând în timpul sarcinii şi uneori se inflamează imediat după naştere, din cauza presiunii din timpul expulziei fătului. Hemoroizii sunt provocaţi şi de constipaţie, aşa că cele două sunt strâns legate.
Remedii: previne hemoroizii evitând constipaţia, bea multă apă pentru hidratare, iar dacă persistă durerile sau sângerarile, întreabă medicul ginecolog despre ce creme anti-inflamatoare poţi folosi în timpul sarcinii. Băile calde de şezut ajută la amelioararea durerii şi la prevenirea agravării lor.
3. Flatulenţa
Nu ţi se spune nici despre ea pentru că lucrurile greu de suportat în sarcină se uită odată cu venirea pe lume a micuţului tău. Însă atunci când te confrunţi cu flatulenţa, nu-i deloc comod pentru că nu o poţi controla. Tot hormonii sunt de vină pentru apariţia gazelor din timpul sarcinii, căci, odată cu digestia încetinită, alimentele fermentează mai mult în stomac. Urmarea? Gaze urât mirositoare greu de controlat…
Remedii: evită să bei lichide în timpul mesei, mănâncă încet pentru a evita înghiţirea aerului, renunţă la băuturile carbogazoase.
4. Scurgeri vaginale
Nu se compară cu scurgerile obişnuite pentru că în timpul sarcinii ele devin abundente. În termeni medicali se numesc leucoree. Aceasta apare pe fondul creşterii cantităţii de sânge către zona vaginală. Leucoreea nu are culoare ori miros neplăcut, este normală şi, de fapt, te apără de bacterii. Este un scut împotriva infecţiilor din sarcină, aşa că este de partea ta. Leucoreea poate deveni densă spre sfârşitul ultimului trimestru de sarcină, pregătind corpul pentru travaliu. În cazul în care devine colorată sau urât mirositoare există posibilitatea unor infecţii, moment în care e bine să mergi la medic. Nu există remedii contra scurgerilor vaginale. Spălăturile vaginale nu sunt indicate în timpul sarcinii.
5. Incontinenţa urinară
Pe lângă urinările dese, femeile se plâng şi de incontinenţa urinară care apare frecvent în ultimul trimestru de sarcină, când presiunea uterului afectează vezica. Micile scăpări de urină pot fi provocate de strănut, tuse, hohote de râs. Din experienţa mea, nu recomand să alegi comedii atunci când mergi la cinematograf!
Remedii: fă câteva exerciţii Kegel care îţi pot antrena muşchii pelvieni, inclusiv o parte din muşchii care controlează fluxul urinar. Drumurile mai dese la toaletă pot fi şi ele o soluţie!
6. Pilozitate excesivă
Tot hormonii din sarcină sunt responsabili cu creşterea părului. Dar ce te faci când acesta creşte şi în locuri nedorite, adică pe abdomen, sâni sau pe faţă? Remedii nu există, ci soluţii de moment care constau în vizite regulate la cosmetică. Sau să aştepţi cuminte să naşti şi să vină perioada în care îţi va cădea tot părul pe care l-ai strâns în timpul sarcinii, din păcate chiar şi cel din coadă. În tot acest timp, îţi poţi invidia prietenele care se laudă că în timpul sarcinii aproape că le-a dispărut părul de pe corp şi că şi-au rărit vizitele la cosmetică. Viaţa e nedreaptă!
Sursa: totuldespremame.ro