Majoritatea femeilor însărcinate au episoade de greaţă în primele luni ale sarcinii. Acestea pot apărea fie doar dimineaţa, fie se pot menţine pe toată durata zilei. Cauzele precise ale apariţiei lor nu sunt încă foarte cunoscute. Există o gamă variată de combatare/eliminare a greţurilor dintre care viitoarele mămici pot alege. Nu orice remediu este potrivit fiecărei femei. Descoperirea lui se face de către mămică testând pe rând şi alegând ceea ce ei îi face bine.

mamaplus

Prin urmare, s-au găsit mai multe remedii pentru greţuri, acestea implicând consumarea unor anumite alimente cu mari şanse de reuşită.

  1. Lămâia. Poate fi folosită sub diferite forme, fiind propusă atât pentru combaterea greţurilor, cât şi pentru arsurile la stomac. Un mijloc uşor și rapid contra greţei este răzuirea unei părţi din coaja lămâii şi inspirarea uleiului volatil.
     
  2. Menta. Asemenea lămâii, există diferite forme de consum ale acesteia, de la ceai până la bomboane. Ceaiul de mentă este indicat să fie consumat rece.
     
  3. Ghimbirul. Datorită unor compuşi specifici care îi conferă un gust plăcut, ghimbirul poate fi utilizat pentru tratarea greţurilor, a stărilor de vomă şi pentru a scădea numărul de contracţii ale musculaturii stomacale. Viitoarele mămici pot încerca ceaiurile de ghimbir, calde sau reci, obţinute prin răzuirea unei părţi din rădăcină (o linguriţă) la un pahar de apă.
     
  4. Ceaiuri obţinute prin combinarea unei părţi de fenicul cu una de muşeţel. Se recomandă, în mod special, în urma unei indigestii.
     
  5. Consumul unor alimente bogate în vitamina B6, adică spanac fiert, ardei gras roşu, usturoi, banane etc.
     
  6. Scorţişoara. Cuişoare. Cardamom. Folosirea lor în dietă ajută la eliminarea toxinelor din intestine şi favorizează digestia.
     
  7. Levănţică. Sub formă de infuzie obţinută din apă şi o linguriţă din planta mărunţită, se poate adăuga chiar şi puţină miere de albine pentru un gust dulceag.
     
  8. Sucul obţinut din merişoare. Fructele bogate în vitamina C contribuie la dispariţia greţurilor, dar reduc constipaţia, intervin în cazul infecţiilor urinare şi luptă contra plăcii bacteriene care este responsabilă cu apariţia unor afecţiuni stomatologice (gingivita de sarcină).
     
  9. Anason. Consumat sub formă de infuzie, dintr-un sfert de linguriţă plantă, apă fierbinte şi miere de albine. Se poate folosi şi după sarcină, fiind un bun stimulator pentru lactaţie.
     
  10. Apa. Este cea mai importantă sursă de menţinere a hidratării. Viitoarele mămici sunt sfătuite să bea câte o gură de apă la cinci-zece minute, astfel evită deshidratarea. Conform unui studiu, ingestia de apă continuă pe durata unei ore ar reduce starea de greaţă.

Sfaturi:

  • mese regulate şi dese ce presupun cantități mici de mâncare;
  • consumarea unor alimente gătite în casă, excluderea mâncării de tip fast-food, a mâncărurilor grele, bogate în condimente, sărate şi prăjite;
  • odihnă;
  • băi cu uleiuri esenţiale;
  • ingestia unor cantităţi mari de apă, în general, lichide (se evită deshidratarea);
  • evitarea staţionării în mirosuri neplăcute;
  • fără vicii (fumat, alcool, droguri);
  • întotdeauna să existe micul dejun.

Sursa