Inseminare artificială sau fertilizare in vitro. Când să apelezi la una, când la cealaltă?

Mulți cred că, înainte de FIV, e bine să se facă insemninare. Când se recomandă, de fapt, și ce șanse de reușită are fiecare? Confuzia între inseminarea artificială și fertilizarea in vitro este comună printre cei care nu cunosc în amănunt domeniul. Medicii specialiști obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, clarifică diferențele între aceste două proceduri și precizează când trebuie folosită fiecare dintre ele.

Motivul confuziei între FIV și inseminare apare cel mai probabil din pricina faptului că au același scop: rezolvarea problemelor de infertilitate în cuplu. Printre pacienți mai circulă însă o informație eronată: unii cred că, înainte de fertilizarea in vitro, este bine să facă o inseminare artificială, fără să ia în considerare că, în anumite cazuri și afecțiuni, inseminarea artificială nu are nici un efect în obținerea unei sarcini.

„De exemplu, atunci când vorbim despre patologia trompelor uterine, când acestea sunt înfundate, inseminarea artificială nu are absolut niciun efect. De aceea, atunci când vorbim despre infertilitate, primul lucru care trebuie făcut este să avem un diagnostic corect și abia apoi să se instituie tratamentul”, spune doctorul Andreas Vythoulkas.

În plus, și diferențele de costuri între cele două sunt substanțiale: dacă o procedură de inseminare costă între 200 și 350 de euro, în funcție de clinică, în cazul fertilizării în vitro costurile pornesc de la 3900 de euro (cu tot cu tratamentul de stimulare care precede fertilizarea) și pot ajunge la 5.500 de euro, în funcție de reacția fiecărei femei la tratament.

Iată mai clar ce înseamnă fiecare dintre aceste proceduri și când se recomandă folosirea lor:

Inseminarea artificială reprezintă modalitatea prin care sperma, tratată pentru a se încadra în cei mai buni parametri, este adusă în uter, mai aproape de ovocit, astfel încât fecundarea să aibă loc mai ușor.

În fertilizarea in vitro, fecundarea ovulului de către spermatozoid se produce în afara uterului. Fertilizarea in vitro presupune administrarea unui tratament care să stimuleze ovarele. Apoi, prin procedeul de puncție sunt colectate ovocitele produse în urma stimulării ovariene și lăsate să fecundeze în laborator. După câteva zile, cei mai bun embrioni sunt implantați în uter, prin embriotransfer (transferul embrionilor).

Când se impune inseminarea artificială?

Inseminarea artificială este recomandată dacă pacienta suferă de stenoza (îngustare) canalului cervical, fapt ce face ca spermatozoizii să treacă foarte greu. Inseminarea este utilă deoarece ajută spermatozoizii să treacă mult mai ușor și să ajungă în felul acesta la “destinație”. De asemenea, dacă partenerul  suferă de o disfuncție spermatică, adică elimină un număr redus de spermatozoizi, acestă metodă este bună. Șansele de succes variază de la 8% – 14%. Așa spun statisticile.

Inseminarea in vitro nu are însă niciun fel de efect în cazurile în care există obstrucție sau patologie tubară severă (la nivelul trompelor uterine), endometrioză în stadii avansate. Chiar și fără aceste afecțiuni, procedura nu reușește pentru toate cuplurile, de aceea este bine să se stabilească împreună cu medicul ce investigații trebuie făcute inclusiv înainte de procedură. Pentru ca inseminarea uterină să fie un succes, femeia trebuie să nu aibă nici un fel de afecțiuni la nivelul cavității uterine, a trompelor uterine și nici la nivelul endometrului.

Riscurile acestei metode sunt reduse și apar foarte rar. Infecțiile locale sunt unele dintre cele mai frecvente complicații, dar pot fi ușor combătute. Procedura nu este una complicată, iar, după finalizarea ei, se poate relua activitatea obișnuită.

Când este nevoie de FIV?

Fertilizarea in vitro este recomandată dacă tratamentele convenționale au eșuat și dacă există afecțiuni, fie ale femeii, fie ale bărbatului, care se pretează acestei intervenții. Eficiența procedurii este dată tocmai de tipul de diagnostic pe care îl are cuplul. Procedura FIV se realizează în mai multe etape: stimularea ovariană, colectarea ovocitelor, fertilizarea acestora cu materialul seminal provenit de la soț sau de la donatorul ales, urmate de transferul embrionului astfel conceput în uterul viitoarei mame. Sarcina se obține în 30%-50% din cazuri, însă procentul de reușită variază în funcție de mulți factori: vârsta mamei, de care, implicit, este legată și calitatea embrionilor rezultați, clinica și experiența medicilor care efectuează procedura, dotările laboratorului de embriologie, care trebuie să imite cât mai bine uterul uman, pentru o dezvoltare foarte bună a embrionilor.

Ca și în cele mai multe proceduri medicale, pot exista diferite efecte secundare: dureri de cap, modificări ale dispoziției, dureri abdominale, bufeuri și balonare. Unul dintre cele mai des întâlnite efecte secundare ale fertilizării in vitro este hiperstimularea. Aceasta apare atunci când monitorizarea creșterii foliculilor nu se întâmplă foarte atent și când dozele hormonale nu sunt ajustate potrivit nevoilor fiecărei femei în parte. În consecință, după stimulare, se produc excesiv de mulți foliculi. Este mai des întâlnită în cazul femeilor care suferă de sindromul ovarelor polichistice.

Sursa