Majoritatea femeilor ştiu că trebuie să ovuleze pentru a concepe un bebeluş, însă a face sex în timpul ovulaţiei nu creşte neapărat şansele de concepţie. În realitate, aşteptarea ovulaţiei pentru a face sex în vederea concepţiei poate să scadă şansele femeii de a ramâne însărcinată, în acest fel ratându-se cea mai fertilă perioadă a lunii.
Trebuie să reţinem că după ovulaţie, un ovul este viabil pentru doar 24 de ore, prin urmare, dacă aştepţi să ovulezi pentru a face sex, există posibilitatea să ratezi şansa de a rămâne însărcinată în acest ciclu menstrual. Deoarece după ejaculare, spermatozoizii supravieţuiesc în interiorul corpului tău timp de 3-4 zile, dacă vei face sex de 2-3 ori pe săptămână atunci când vei elibera un ovul, mereu vor fi spermatozoizi care îl aşteaptă.
Un studiu publicat în Jurnalul de Medicină din New England a revelat faptul că pentru a concepe este foarte eficient să începi să faci sex în mod regulat cu 6 zile înainte de ovulaţie. Acest studiu susţine că cu cât faci mai des sex în această perioadă favorabilă concepţiei, cu atât cresc şansele să rămâi însărcinată.
Nu mai monitorizați ovulația...
"Îmi sfătuiesc toţi pacienţii să facă sex regulat, adică de 2-3 ori pe săptămână, în general începând cu ziua opririi menstruaţiei. În mod deosebit încurajez pacienţii să NU monitorizeze ovulaţia sau să folosească grafice de urmărire a temperaturii bazale.”, spune Dr. Knight, specialist în fertilitate.
Totodată, experţii în fertilitate avertizează cuplurile să nu îşi facă un program de sex, deoarece, acest lucru ar cauza o scădere a şanselor de concepţie. Deşi datele ştiinţifice sunt încă insuficiente, se pare că dacă viaţa sexuală ajunge pe o agendă şi devine o problemă de rezolvat, hormonii sunt afectaţi în sens negativ şi acest lucru scade şansele de concepţie.