Fertilitatea este un subiect sensibil pentru familiile în care membrii au peste 35 de ani. Totuși, dacă își doresc copii, atunci este important să fie cât mai bine informați pentru a ști la ce trebuie să se aștepte.
Iată 9 lucruri despre fertilitate pe care oricine ar trebui să le știe înainte de a împlini 35 de ani.
1. În organismul unei femei nu vor fi niciodată mai multe ovule, decât în perioada gravidității.
Începânt cu cea de-a 20-a săptămâna de sarcină, femeia începe să piardă din ovule. Așa că trebuie să se împace cu această situație.
2. Acceptă situația
Probabil că în adolescență o femeie este mai fertilă decât după 20 de ani, însă asta nu înseamnă că atunci este și perioada optimă pentru a avea copii. Cum nu poți schimba, trecutul trebuie să accepți prezentul. Renunță la regretele în legatură cu ce nu ai făcut până în acest moment. Lamentările în legatură cu cât de mulți copii a avut mama ta, când avea vârsta pe care o ai tu, nu-și au rostul acum.
3. Ești împăcată cu gândul că un copil îți va schimba viața?
Trebuie să iei în calcul acest lucru! Nu te păcăli singură că mai târziu nu o să mai conteze și că tu vei fi la fel de implicată în carieră, stil de viață, libertate etc. Analizează-ți bine sufletul și decide apoi în cunoștință de cauză.
4. Acordă atenție sănătății înainte de a fi însărcinată
Iți amintești că la școală ai învățat despre puterea extraordinară a ADN-ului? Se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Spre exemplu există dovezi care indică că nivelul optim de acid folic, vitamina D și grăsimi omega 3 din corpul femeii, în perioada dinante de a rămâne însărcinată, au un impact puternic asupra sănătății viitorului copil. Cu alte cuvinte, o femeie trebuie să aibă un stil de viață echilibrat cu o dietă sănătoasă și sport cu mult înainte de a fi gravidă.
5. Există o mulțime de controverse legate de vârstă și fertilitate
Fertilitatea a fost mereu un subiect controversat între feministe și persoanele mai conservatoare, atât femei, cît și bărbați. Cu toate că legătura dintre vârstă și fertilitate a fost stabilită cu mulți ani în urmă, chiar și specialiștii au o problemă cu sursa acestor informații. Insă chiar dacă ratele de fertilizare sunt mai bune decât se credea la 35, 40 sau chiar 42 de ani, asta nu înseamnă că medicii îi spun unei femei să aștepte cât de mult se poate pentru a rămâne însărcinată. La finalul „călătoriei” femeia vrea un copil, ci nu o sarcină pierdută.
6. Nu intra în panică când auzi că o cunoscută de-a ta a trebuit să aștepte 3 ani și să cheltuie 100 de mii de euro pentru a rămâne însărcinată
S-ar putea să nu știi nimic despre istoricul ei medical, inclusiv sănătatea partenerului ei – sunt factori foarte importanți când vorbim despre o sarcină sănătoasă.
7. Adevărul despre înghețarea ovulelor
Inițial, a fost dezvoltată ca o soluție de siguranță pentru pacientele care riscau să le fie afectată fertilitatea din cauza unor tratamente precum chimioterapia. Înghețarea ovulelor este un proces similar cu prima parte a fertilizării in vitro – stimularea cu hormoni pentru ca organismul să producă cât mai multe ovule deodată, apoi pe cale chirurgicală se efectuează recoltarea acestora. Ovulele sunt înghețate urmând a fi folosite mai târziu, când ai un partener sau un donator de spermă. Chiar dacă știința se dezvoltă din ce în ce mai mult, rata de reușita este de numai 50%.
Sursa: sfatulparintilor.ro